Vremea 13 mai 2025 | Vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii mai, cu ploi, grindină și lapoviță la munte. Bâlea Lac a avut parte de cea mai rece noapte de mai din ultimii 46 de ani

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Vremea 13 mai 2025 | Vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii mai, cu ploi, grindină și lapoviță la munte. Bâlea Lac a avut parte de cea mai rece noapte de mai din ultimii 46 de ani

Cuprins Articol:

România continuă să se confrunte cu o vreme neobișnuit de rece pentru mijlocul lunii mai, într-un context dominat de instabilitate atmosferică și episoade de precipitații pe arii restrânse.

Condițiile meteo din aceste zile impun atenție sporită, mai ales în zonele montane și în regiunile din sud, centru și estul țării, unde sunt posibile averse, descărcări electrice și chiar grindină.

Vreme deosebit de rece și instabilitate atmosferică în aproape toată țara

Sursa: ANM / meteoromania.ro

România traversează o perioadă deosebit de rece pentru mijlocul lunii mai, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Pe parcursul zilei de marți cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza și seara, când se vor semnala averse și descărcări electrice, în special în zonele montane, dar local și în centru, sud și est.

Izolat, vor fi condiții de grindină. La altitudini mai mari de 1500 m, se așteaptă lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 20 de grade, iar minimele între 2 și 10 grade, cu posibilitate de brumă în depresiunile din estul Carpaților. Vântul va sufla slab până la moderat, iar ceața va apărea izolat în timpul nopții și dimineții.

Prognoza pentru București: vreme rece și posibile ploi slabe

În Capitală, vremea rămâne deosebit de rece pentru această perioadă, iar temperatura maximă va fi de 17-18°C, iar cea minimă între 5-7 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, cu posibile ploi slabe de scurtă durată în timpul zilei, iar vântul va sufla slab.

Cum evoluează vremea în a doua parte a săptămânii (14-17 mai 2025)

Pe 14 și 15 mai, temperaturile vor crește ușor, dar se vor menține sub valorile normale pentru luna mai. Vor continua aversele în special în zonele montane, dar și în centru, sud și est. În zona montană înaltă, vor mai fi precipitații mixte. Maximele se vor încadra între 13 și 24 de grade, iar minimele între 2 și 12 grade. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări pe creste.

Pe 16 mai, se anunță o nouă scădere a temperaturilor și instabilitate accentuată în jumătatea sud-estică a țării, unde sunt așteptate averse și ploi mai însemnate cantitativ. Vremea se va răci și în București vineri, cu o maximă în jur de 17°C.

Record la Bâlea Lac: cea mai rece noapte de mai din ultimii 46 de ani

Shutterstock.com

La Bâlea Lac, noaptea de 12 mai a fost cea mai rece din ultimele 46 de ani pentru această dată. Temperaturile au coborât până la -6,3°C, potrivit Agerpres. Recordul anterior a fost înregistrat în 1979, când termometrele indicau -5,5°C. În prezent, stratul de zăpadă din zonă măsoară 6 centimetri.

Personalizate pentru tine