În urmă cu scurt timp, ISU a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată, pe un teren viran în apropiere de Șoseaua Vitan-Bârzești.
Flăcările s-au manifestat până la limita cu digul care separa acest teren de Rezervația Delta Văcărești, fără a se extinde.
În faza inițiala a incendiului a fost identificat un bărbat (46 ani) care prezenta expunere la fum în zona de manifestare a incendiului. După evaluarea medicală a fost transportat la Spitalul Sf. Ioan.

Au fost alertate șapte autospeciale de stingere, SMURD, descarcerare, SABIF și cisterne cu apă de la Primăria Sector 4.
În acest moment incendiul este localizat.