Inainte de a lansa Softelligence la finalul lui 2006, Teodor Blidarus (foto sus) a lucrat aproape noua ani in cadrul producatorului de software de business TotalSoft, unde a coordonat o echipa de peste 80 de oameni si a contribuit la dezvoltarea sistem ERP romanesc Charisma. El a absolvit Facultatea de Cibernetica din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti in 2002.
Unul se ocupa de strategie, iar celalalt de operatiuni si tehnic
Softelligence este o companie de software specializata in integrarea de solutii de business CRM (managementul relatiei cu clientii) cu sisteme ERP (gestionarea resurselor intreprinderii), precum SAP, Oracle, Charisma, Axapta sau Navision, la companii mari si foarte mari.Un an si jumatate mai tarziu l-a cooptat in business ca managing partner si pe fratele sau, Adrian Blidarus (35 de ani). Acesta a fost intre 2001 si 2007 director de operatiuni si dezvoltare a companiei IP Devel (in preze

In prezent. Teodor Blidarus este responsabil cu crearea strategiei si dezvoltarea afacerii, in timp ce fratele sau Adrian are responsabilitati in zona de operatiuni si consultanta tehnica.
La finalul anului trecut compania avea aproximativ 40 de angajati si un business de peste un milion de euro, dublu fata de 2010.
Nu uitati de oamenii de vanzari
Blidarus a mai mentionat ca un alt lucru important pentru a avea succes in afaceri este onestitatea.“Care inseamna sa faci ceea ce ai promis ca faci. Iar onestitatea nu este doar legata de succes, ci ar trebui sa fie ceva de baza”, a mai spus cofondatorul Softintelligence.
In jur de 70% din cifra de afaceri pe anul trecut a Softelligence a fost generata de suita Omni e-Business 2.0 (care cuprinde solutii precum marketing, comert sau analiza electronica), iar restul din servicii de externalizare premium, servicii reunite sub brandul Elite.
Printre clientii Softelligence se numara Allianz Tiriac, AON, BCR Leasing, ING si MOL Romania
De asemenea, Blidarus ii sfatuieste pe antreprenori sa nu uite de importanta oamenilor de vanzari.
"Noi, oamenii tehnici, cream produsele si credem ca toate meritele ne revin. Cand eram angajat, ca eu sa ajung sa fac o prezentare la Munchen, in fata board-ului BMW, muncisera vreo trei oameni de la vanzari sa deschida diverse usi. Fara munca oamenilor din vanzari, ceea ce facem noi nu valoreaza nimic”, explica antreprenorul.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: