Propria nunta. Aceasta a inspirat-o pe Beatrice Stoicovici (38 de ani) ca in 2013 sa paraseasca cel mai mare departament de litigii din sistemul bancar pentru a-si deschide o afacere: un atelier floral si de planificare a nuntilor. Iar aceasta conjunctura spune ca ajutat-o sa “vireze” elegant catre ceea ce o implineste.

In urma cu trei ani, Beatrice Stoicovici, cofondatoarea L’ Atelier des Fêtes (brandul este inregistrat ca Boutique de fetes) incepea un nou drum care imbina atat viata personala cat si cariera. Mai exact, dupa ce s-a casatorit, a renuntat la locul de munca din cadrul Volksbank, una dintre cele mai mari banci la acel moment (intre timp cumparata de Banca Transilvania) si s-a mutat alaturi de sotul sau la Zürich, in Elvetia.

"A fost o alegere de conjunctura, dar si de evadare, care m-a ajutat sa <<virez>> elegant catre o directie care ma implineste. Conduceam deja de doi ani cel mai mare departament de litigii din sistemul bancar si <<energiile>> nu erau din spectrul pozitiv. Ma pregatisem ani de zile pentru asta, imi asumasem rolul si nu urmaream o schimbare profesionala. Pe acest fond, am inceput pregatirile de nunta si de aici a inceput procesul meu de constientizare a discrepantei majore intre cele doua planuri in care traiam, cel profesional si cel personal. Implicarea in organizarea propriei nunti a fost piatra de temelie a deciziei de a ma lansa in propria afacere", afirma Stoicovici.

Teama de esec social

Pentru ca la un moment facuse un training despre planificare si control, s-a gandit ca o afacere proprie ar fi o idee buna de a-si folosi cunostintele.

“Asta mi-a dat curaj sa <<sar in apa>>. M-am confruntat cu teama de esec social - care, evident, se instalase doar in mintea mea pentru ca realitatea a demonstrat opusul -, dar si cu diverse forme de frica. Insa, perseverenta m-a salvat de fiecare data”, explica antreprenoaea.

Ulterior a facut si alte cursuri (de specializare in arta florala, marketing, fotografie, design grafic), mare parte dintre acestea fiind urmate in Elvetia si Germania.

“Acum interactionez cu emotiile frumoase ale oamenilor, diametral opuse celor din domeniul juridic, al litigiilor. Ce m-a ajutat cel mai mult? Capacitatea de a imbratisa cu usurinta schimbarea”, afirma Beatrice Stoicovici.

De asemenea, i-au fost alaturi familia, prietenii care i-au facut comenzi, dar si o parte dintre clientii, unii alegand sa recomanda serviciile companiei.

Fondatorii companiei Boutique des fetes sunt Beatrice Stoicovici (cu 40% dintre actiuni) si sotul sau, Mihnea Stefan Mihai (60% din actiuni), conform datelor de la Registrul Comertului. Compania a fost infiintata anul trecut dupa ce din compania initiala- L’ Atelier des Fêtes - unul dintre actionari s-a retras.

Ideea de a lansa un atelier floral si de organizare de nunti a fost inspirat de propria nunta, dar si de faptul ca i se parea ca pe piata din Elevetia ornamentele florale erau diferite si a considerat acest lucru ca fiind o oportunitate pentru Romania.

Investitie initiala de 10.000 de euro

Investitia in primul an a fost de 10.000 euro, iar Beatrice Stoicovici si sotul ei erau pregatiti sa investeasca aceeasi suma in fiecare dintre urmatorii trei ani. Nu a fost cazul, pentru ca afacerea a inceput sa sustina treptat o parte din cheltuieli.

“Banii au venit din resursele proprii, iar asta ne-a motivat foarte mult. Suntem in tipul de afacere a carei investitie se amortizeaza in aproximativ cinci ani. Noi suntem in prezent pe coordonatele acestea. Crestem intr-un ritm care ne bucura foarte mult si crestem organic”, spune Stoicovici.

Printre concurenti se numara atat companiile de organizare de evenimente, dar si atelierele de arta florala.

Pe de alta parte, primii clienti i-a avut in octombrie 2013, cand un cuplu de prieteni urmau sa devina nasi si i-au oferit sansa sa lucreze pentru acest eveniment.

Despre clienti targetati…spune ca acestia sunt foarte diversi si ca incearca sa lucreze cu personalitatea si emotiile fiecaruia. Dar ca vede o oportunitate in atragerea clientilor din segmentul “millennials”, adica a tinerilor nascuti intre anii 1980 si 2000 care au asteptari ridicate de la evenimentele la care participa.

Un decor de nunta realizat de L’ Atelier des Fêtes costa in medie 2.500 de euro

De asemenea, clientii corporate reprezinta aproximativ 30% din cifra de afaceri, iar acesta este un segment pe care fondatorii L’ Atelier des Fêtes isi doresc sa il dezvolte.

Anul trecut, compania a avut o cifra de afaceri de aproape 9.000 de lei si un profit de circa 1.000 de lei, conform Ministerului de Finante. Beatrice Stoicovici spune ca de partea financiara se ocupa sotul sau, iar ea se concentreaza pe zona de creatie si relatia cu clientii.

"Pe partea financiara, inteleg ca inca nu a fost posibila amortizarea investitiei, dar cifrele ne fac sa fim increzatori in stabilitatea activitatii noastre", adauga ea.

Pentru anul acesta cofondatoarea Boutique des fetes mizeaza pe o cifra de afaceri de aproximativ 25.000 de lei.

In ceea ce priveste valoarea medie a unei comenzi, Stoicovici afirma ca totul depinde foarte mult de serviciile contractate. Insa, de exemplu, un decor de nunta costa cu aproximatie 2.500 de euro.

“Miresele au intr-o oarecare masura tendinta de a se orienta catre flori clasice, de tipul hortensii, bujori si anumite tipuri de orhidee. Dar asta pana in momentul in care le aratam ce multe alte optiuni au. Tendintele sunt in permanenta schimbare, evolutie. Pornind de la culorile anului- roz cuart si albastru-seren (cele doua culori oficiale desemnate de Institutul Pantone pentru anul 2016) pana la producatorii de flori care, in competitie fiind, aduc pe piata noi si noi sortimente, nuante si texturi. Si clientii si-au schimbat gusturile. Sunt mult mai orientati catre estetic, catre a spune o poveste, catre a avea un concept”, declara Beatrice Stoicovici.

Adaptare pentru a creste veniturile in perioadele fara nunti

Pentru ca perioada nuntilor cantareste semnificativ in cifra de afaceri a companiei, antreprenorarea spune ca a incercat sa diversifice portofoliul de servicii astfel incat sa aiba venituri noi in perioadele cu activitate scazuta.

“Spre exemplu, in perioadele de post cand nu se fac nunti, iar activitatea inregistreaza, in general, o scadere, noi organizam workshop-uri pentru diverse categorii. Astfel, aducem echilibru in zona financiara, dar si educam participantii in ceea ce priveste arta florala, ingrijirea florilor, in estetica unui aranjament floral corect realizat”, afirma cofondatoarea L’ Atelier des Fêtes.

Pentru acest an Beatrice Stoicovici si-a propus sa creasca businessul si sa dezvolte echipa. In prezent, atelierul are doi angajati- un designer floral si o contabila. In rest, in business mai sunt implicati, ocazional, sotul, mama si sora lui Beatrice Stoicovici, dar si o prietena care o ajuta pe zona de comunicare.

"Ne pregatim terenul pentru a mari volumul pe zona corporate si vom continua demersurile educationale, dar si participarea la minim un targ de nunti", adauga antreprenoarea

Pe termen mediu (trei ani), cofondatoarea L’ Atelier des Fêtes vrea sa deschida un punct fizic al atelierului si sa amortizeze investitia.

"Sunt in faza in care explorez dezvoltarea unei astfel de posibilitati cu fonduri europene. Am avut deja o discutie cu o firma specializata pe consultanta privind fondurile europene", afirma Beatrice Stoicovici.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri