Cinci antreprenori, uniti de pasiunea pentru mancarea sanatoasa, au pus bazele unui business inedit. Prin meniurile sanatoase pe care le creeaza ajuta companiile sa implementeze programe de crestere a productivitatii si loialitatii angajatilor. Povestea SanaGout a inceput in 2008, cu o investitie initiala de jumatate de milion de euro. In urmatorii 3-5 ani, antreprenorii isi doresc ca SanaGout sa devina lider de piata in domeniul organizarii evenimentelor corporate.

Ce legatura exista intre alimentatia sanatoasa si productivitate? Una foarte importanta, iar exact aceasta a fost "caramida" pe care s-a cladit business-ul SanaGout. In prezent, cei cinci antreprenori ii ajuta pe angajatori sa inteleaga ca o masa de pranz calda servita angajatilor le poate aduce beneficii pe termen lung.

Din 2016, dupa o schimbare de strategie, SanaGout ofera servicii de organizare evenimente complete pe zona corporate, pachete de wellbeing si beneficii pentru angajatii marilor companii si servicii de catering pentru evenimente corporate.

"SanaGout a fost fondata in 2008 de un grup de 5 antreprenori, pasionati de mancarea sanatoasa si care dupa un studiu de piata aprofundat au realizat ca cei care doresc sa aiba grija de sanatatea lor si sa manance alimente cu gust nu prea au alternative. Pentru ca lucrurile au pornit de la un hobby, care ulterior a fost transformat in afacere, de la idee pana la afacere a fost doar un pas. Ne adresam companii care au inteles ca angajatii nu sunt simpli roboti care vin la munca si ca au nevoie de alte lucruri pentru a-si dori sa vina zi de zi acolo, companiilor care stiu ca reusita unui eveniment depinde mult de furnizorul de catering si isi doresc ca evenimentul sa fie o experienta, companiilor care au inteles legatura directa dintre alimentatie si productivitate", a declarat Ana Alexandrescu, director general SanaGout, pentru wall-street.ro.

In functie de obiectivele de business ale companiillor, SanaGout implementeaza programe de crestere a productivitatii si loialitatii angajatilor.

Citeste si:
M.F.P. emite un comunicat privind modalitatea de aplicare a sanctiunil
Sinteza pricipalelor...

Oferim acele beneficii care fac diferenta pe o piata mega competitiva (cum este cea de IT, de exemplu). Exista numeroase studii care dovedesc ca persoanele care consuma anumite alimente (combinatii) la anumite ore au un randament cu mult peste aceia care mananca haotic si in combinatii nefaste. De aceea implementam aceste programe fie impreuna cu un nutritionist, fie impreuna cu un antrenor de fitness, in functie de obectivele pe care isi doreste fiecare companie sa le atinga

Ana Alexandrescu

Foto: SanaGout

Citeste si:
Cota redusa de TVA - o comedie in doua acte....
Cota redusa de TVA - o...

Meniurile sunt adaptate in functie de eveniment (tematica, obiective) si cuprind retete create de bucatarii SanaGout. In plus, ofertele sunt personalizare in functie de cerintele clientilor. Meniurile sunt pregatite chiar la locatie.

"Avem in meniu mancaruri sanatoase dupa retete proprii. Organizam evenimente concept – precum Calatorii pe 5 continente, Copilaria anilor 80, Petrecere traditionala Romaneasca, etc, deci teoretic in meniu avem orice preparat. Nu exista un meniu standard si adaptam meniurile in functie de eveniment- tematica, obiective, etc. Echipa noastra de productie este una cu experienta, care poate sa transforme cele mai banele 3 ingrediente intr-un preparat delicios. Toate retetele sunt gandite de noi inhouse si totul este extrem de personalizat- mai ales pentru companiile care implementeaza programe de wellbeeing", a precizat Ana Alexandrescu.

Produsele folosite in meniurile pe care le pregatesc cei de la SanaGout nu sunt congelate, astfel ca achizitiile se fac cu maxim 48 de ore inainte de livrare sau eveniment, pentru a evita degradarea alimentelor. Meniurile sunt variate si cuprind peste 2.000 produse (de la RAW, vegan, vegetarian la traditional si bucatarie internationala).

Cele mai inedite retete

SanaGout se lauda cu cateva retete inedite: Coffe Cup si Tortul Pavlova. "Coffe Cup-ul este o reteta proprie unica. Suntem singurii de pe piata care detin aceasta reteta si realizeaza acest preparat. Intr-o baza de Coffee Cup se adauga brownie, mouse de ciocolata alba, gem de fructe de padure, menta si caju cu ciocolata si cafea. Cel de-al doilea preparat inedit este Tortul Pavlova pregatit la locul evenimentului, cu participarea invitatilor, ceea ce transforma gatitul in sine in eveniment", a mai spus sefa SanaGout.

Citeste si:
Efectele cotei reduse de TVA pentru restaurante si catering [PODCAST]
Podcastul de fiscalitate:...

Provocarile business-ului: Echipa si legislatia

Principala provocare la inceputul business-ului a fost dificultatea de a construi o echipa de productie cu viziune comuna. Intre timp, business-ul a gasit cea mai buna formula de lucru, astfel ca de mai bine de 6 ani echipa a ramas aceeasi.

"Oamenii sunt cel mai important element pentru succesul unei afaceri, cu atat mai mult intr-o afacere ca a noastra, asa ca am lucrat mult la transformarea echipei intr-o familie - prin organizarea de teambuilding-uri de cunoastere interactiune, interviuri „altfel” cu noii angajati, punerea accentului pe calitatea umana si relatiile interpersonale. Echipa pe care o avem acum este in aceeasi formula de mai bine de 6 ani si ne mandrim ca suntem o familie care are aceeasi viziune de business, isi doreste aceleasi lucruri si se implica, indiferent de natura muncii", a adaugat Ana Alexandrescu.

O alta provocare a business-ului a fost legislatia in continua schimbare care pune destul de multe piedici antreprenorilor. "In timp am invatat sa transformam provocarile in oportunitati, asa ca fiecare zi ofera noi oportunitati. De-al lungul timpului am schimbat de cateva ori strategia de business si cea mai eficienta schimbare a fost facuta in 2015", a adaugat Ana.

Investitie initiala de jumatate de milion de euro

Business-ul a pornit cu o investitie initiala de 500.000 de euro, iar banii au provenit din surse proprii ale celor cinci asociati. In trei ani de la lansare, business-ul a devenit profitabil.

"La finalul anului 2015 am inregistrat o cifra de afaceri de aproape jumatate de milion, insa rata de profitabilitate era extrem de scazuta- aveam un numar mare de angajati, cheltuieli operationale mari si segmentare diferita la nivel de business. In acel moment am decis schimbarea strategiei, asumandu-ne o cifra de afaceri mai mica pentru 2016, insa o rata a profitabilitatii mai mare. De la inceputul anului 2016 am schimbat pozitionarea si mergem doar pe zona de evenimente corporate - evenimente concept si programe de wellbeing pentru companii. Ne-am asumat scaderea de anul trecut cu aproape 35-40% a cifrei de afaceri, pe care speram sa o putem recupera pana in 2018. Primele 9 luni ale anului 2017 au insemnat o crestere de 20%", a explicat Ana Alexandrescu.

Planuri de viitor

Pentru viitor, actionarii SanaGout vor ca in 3-5 ani business-ul lor sa devina lider de piata in domenul organizarii evenimentele corporate.

"Ne dorim sa repozitionam mancarea sanatoasa la locul cuvenit, mai ales in zona evenimentelor corporate si sa demonstram ca experientele culinare de senzatie sunt cele care fac evenimentele memorabile. Ne dorim ca in maxim 3-5 ani sa fim lideri de piata in domeniul organizarii evenimentelor corporate si sa incheiem cat mai multe parteneriate cu locatii exclusiviste din Bucuresti. Si cel mai mult ne dorim ca angajatorii sa inteleaga ca o masa de pranz calda servita angajatilor le poate aduce beneficii pe termen lung", a conchis Ana Alexandrescu.

Sursa foto: SanaGout

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Start Up »



Citeste si
De ce nu trebuie sa ceri angajatilor sa munceasca peste program