Peste 250.000 de turisti unguri care au vizitat anul trecut Romania au cheltuit doar pe cazare si masa mai mult de 32 de milioane de euro, a declarat Simion Giurca, seful Biroului de promovare turistica al Romaniei din Viena, caruia ii este arondata si piata turistica din Ungaria, informeaza Mediafax.
In Romania au trecut frontiera in 2012 peste 2,8 milioane de vizitatori unguri pentru calatorii mai scurte de o zi.

Numarul total al vizitatorilor din Ungaria care au facut in anul 2012 o calatorie cu durata de multe zile in Romania a depasit 375.000, dintre care peste 250.000 au venit pentru turism.

"Pentru intregul an 2012 estimam incasari totale de peste 105 milioane de euro de la vizitatorii unguri, dintre care strict pentru servicii turistice s-au cheltuit mai mult de 32 de milioane de euro", a spus Giurca.

Datele includ cifrele pentru primele noua luni ale anului trecut, furnizate de Oficiul Central de Statistica al Ungariei, si estimarile Biroului de turism de la Viena privind ultimul trimestru din 2012.

La calatoriile scurte cu motivatie turistica si durata de o zi Romania ocupa locul 3 in preferintele ungurilor, dupa Austria si Slovacia. Romania ocupa pozitia a treia si la calatorii turistice cu durata de mai multe zile, dupa Austria si Germania.

Turistii din Ungaria prefera vizitele in Transilvania si regiunile locuite de maghiari, in Banat si Crisana, la manastirile din Bucovina si in Maramures. Delta Dunarii si litoralul incep sa intereseze turistii unguri, ca si circuitele culturale si naturale, turismul de aventura, turismul rural si agroturismul, precum si drumetiile in Carpati.

In perioada 28 februarie - 3 martie Romania a participat cu un stand la targul international de turism "Utazas 2013" de la Budapesta. La standul Romaniei si-au expus ofertele 36 de firme de turism.

Pe baza interesului mare al publicului in acest an, reprezentantul Biroului de turism al Romaniei prognozeaza o crestere in continuare a fluxului de turisti din Ungaria catre Romania si in anul 2013, dupa ce circulatia turistica a urcat anul trecut cu 4%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri