Cei mai multi dintre romani vor petrece sarbatorile de 1 Mai si Paste acasa, arata studiile recente, majoritatea alocand sume nu foarte mari. Cu toate acestea, cei care vor sa iasa din casa si-au rezervat vacantele inca din iarna si au platit chiar si cateva zeci de mii de euro, spun operatorii de turism.
Romanii carora le place sa calatoareasca si si-au pus bani de-o parte pentru vacanta de 1 Mai au inceput rezervarile in agentii inca de la finele anului trecut si inceputul acestui an.

"Rezervarile au inceput inca din luna ianuarie, data la care au fost realizate programele. Cantitativ, au fost mai multe rezervari in acest an comparativ cu anul 2012", a declarat pentru wall-street.ro director de vanzari in cadrul agentiei de turism Paralela 45, Corina Enache.

Spre deosebire de alti ani, in 2013 romanii s-au dovedit cumpatati si mai informati atunci cand si-au rezervat vacantele.

"Romanii sunt din ce in ce mai atenti cu banii lor, cautandu-si vacanta perfecta din timp pentru a beneficia de ofertele de tip early booking. Se documenteaza mai bine si sunt foarte atenti la detalii si la serviciile oferite. De asemenea, increderea turistilor in expertul in turism, care a vazut cu ochii lui unde il trimite in concediu si nu are nevoie de Google pentru a afla cand a fost renovat hotelul, cum sunt serviciile in locatie sau care e cea mai buna ruta pentru a nu pierde vremea prin aeroporturi, este in crestere", potrivit Perfect Tour.

Vacantele, in medie de cinci nopti, au costat in general de la cateva sute de lei la 500-600 de euro.

"Anul acesta rezervarile au inceput mai din timp fata de alti ani si s-au rezervat si alte destinatii in fata celor consacrate - Bulgaria si Romania. Consideram de bun augur faptul ca sarbatorile Pascale au «picat» in luna mai anul acesta si ca turistii au putut planifica o mini-vacanta din 1 si pana in 6 mai. Aceasta a dus la rezervari pe perioade mai lungi si pe destinatii. (...) Tarifele au crescut, pentru ca vorbim de o perioada de rezervare mai lunga, iar destinatiile sunt si ele mai multe. Pentru Romania si Bulgaria tarifele pe noapte sunt asemanatoare", a declarat pentru wall-street.ro Dragos Anastasiu, seful grupului de turism Eurolines.

Destinatii de top

Cum anul acesta multi romani beneficiaza de o adevarata vacanta de Paste, facand “punte” intre Ziua Muncii si Invierea Domnului, iar vremea s-a anuntat calda, topul destinatiilor interne este condus statiunile Mamaia si Neptun-Olimp de pe litoral, urmate de Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu si Maramuresul.

"Cei mai multi turisti au ales litoralul romanesc. Datorita acestei cumulari de evenimente, 1 Mai si Paste, turistii, care anul trecut alegeau statiunile de munte, au migrat anul acesta catre statiunile de la mare", a adaugat Anastasiu.

Romanii au optat in general pentru destinatii externe mai ieftine, precum Bulgaria, unde au platit de la 150 euro pentru doua nopti all inclusive sau pentru locuri unde se pot distra impreuna cu copiii, precum Disneyland, la pretul de la 233 euro pentru doua nopti de cazare si trei zile de acces in parcuri.

De asemenea, turistii romani isi vor petrece Pastele in capitale europene precum Paris, Londra, Roma, Viena si Lisabona, insa in preferintele acestora au aparut si destinatii noi, precum Cipru, Oceanul indian, Dubai, Spania Continentala, dar si insulara.

Vacante de lux

Turistii care si-au permis sa aloce mai multi bani vacantei au ales destinatii precum Sri Lanka (1.355 euro), New York (1.500 euro), Insulele Capului Verde (1.585 euro), a declarat Corina Enache, Paralela 45.

Un cuplu a ales sa-si petreaca Sfintele Sarbatori intr-un bungalow plutitor din Bora Bora. Pentru cazare (10 zile), biletele de avion la business class si traferurile cu barca la destinatie, cei doi au platit circa 10.000 euro, conform Perfect Tour.

Doua persoane au platit in total 25.700 euro pentru o vacanta in perioada 1-7 mai in Dubai, la hotelul Burj al Arab. Sejurul include 6 nopti cazare in atlantis ocean view, mic dejun, transfer privat, bilet de avion cu plecare din Bucuresti.













Sursa foto: Freedigitalphotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri