16 Februarie 2017

Dubai a atras 15 milioane de turisti: cati romani si-au facut vacanta in emirat anul trecut



Dubai a fost vizitat anul trecut de aproximativ 15 milioane de turisti straini, ceea ce il claseaza pe locul 4 in lume. Dintre acestia, peste 51.000 sunt romani care au decis sa viziteze aceasta destinatie a luxului si opulentei.

In 2016, Dubai a fost vizitat de 14,9 milioane de turisti, cu circa 5% mai mult decat in anul precedent. A crescut de asemenea si numarul de turisti din Romania cu 10% fata de 2015, potrivit datelor biroului Dubai Tourism in Romania.

Numarul de romani care au innoptat in Dubai:

2014 – 39.920 turisti romani

2015 – 46.660 turisti romani

2016 – 51.320 turisti romani

"In continuare, ne asteptam la o crestere semnificativa in acest an. Unul dintre motivele principale pentru cresterea in popularitate a Dubaiului este deschiderea parcurilor de distractii si noile oportunitati pentru familiile cu copii", a declarat Laura Gadea, Travel Advance, reprezentanta biroului Dubai Tourism in Romania.

Toata lumea se gandeste la Dubai ca la o destinatie foarte scumpa, unde predomina luxul si in care nu ai ce cauta fara cateva mii de euro. Este adevarata si aceasta varianta, pentru ca in Dubai poti cheltui nelimitat. Insa, in acelasi timp, Dubai este o destinatie accesibila, cu preturi decente pentru transport, cazare si mesele zilnice. Dubai merita o vizita pentru a trai senzatia unei lumi pline de lux si opulenta.

Ofertele pentru un sejur de o saptamana in Dubai au inceput sa devina accesibile si chiar comparabile cu o vacanta in Grecia. Spre exemplu, agentiie de turism vand vacante in Dubai de la 400-500 euro (cazare+transport avion), insa puteti calatori pe cont propriu, cu zboruri directe de la 303 euro dus-intors (martie, FlyDubai, bagaj de cala inclus), la care se adauga 125-150 euro/persoana/6 nopti la un hotel de 2-3 stele. Perioada optima pentru o vacanta in Dubai este noiembrie-aprilie. Calatoria in emiratul arab este posibila pe baza unui pasaport simplu electronic valabil cel putin 6 luni de la intrarea in tara. Cetatenii romani nu au nevoie de viza.

Dubai este unul dintre cele 20 mai sigure orase din lume, recent primind si calificativul de cel mai cosmopolit – cu mai mult de 200 de nationalitati care il viziteaza si care traiesc in comunitatea sa.

Emiratul fascineaza si prin parcurile si resorturile sale, precum Ski Dubai, Parcul acvatic Wild Wadi, KidZania, Acvariul si Gradina Zoologica Subacvatica, Dubai Aquaventure Waterpark, Dolphin Bay, IMG Worlds of Adventure.



Citeste si