Romania inregistreaza incasari din turism de 2,24 miliarde de euro, dar romanii cheltuie in strainatate, pentru servicii de turism, 3,12 miliarde de euro, si, desi avem un Minister al Turismului, promovarea este inexistenta, sustine Andreea Paul, presedintele INACO - Initiativa pentru Competitivitate.

"In ultimul an, turismul si-a inrautatit de doua ori si jumatate soldul negativ care alimenteaza deficitul balantei de plati externe a Romaniei. De acest sector economic depind aproape 200.000 de salariati si 1,3% din PIB-ul tarii. Avem chiar si un minister al Turismului, dar promovarea este inexistenta. Forta de munca este insuficienta. Acest domeniu figureaza pe hartie intre cele 10 sectoare economice prioritare in "Strategia Nationala de Competitivitate a Romaniei 2015-2020", dar performantele reale ale acestui sector economic vital pentru calitatea vietii romanilor ne-a retrogradat doua pozitii in clasamentul global al competitivitatii turismului, abia pe locul 68 in lume. Cum este posibil ca atuurile noastre competitive naturale sa fie atat de slab valorificate de catre romani? Tine de absurdul nostru economic", a declarat Andreea Paul, potrivit Agerpres.

In acest context, specialistii INACO solicita Guvernului Romaniei sa tina cont de trei teme principale ce tin de dezvoltarea turismului, respectiv: deficitul balantei de plati in turism, forta de munca si promovarea inexistenta.

Conform sursei citate, Romania inregistreaza incasari din turism de 2,24 miliarde de euro, dar romanii cheltuie in strainatate pentru servicii de turism 3,12 miliarde de euro.

"Apetitul romanilor pentru turismul extern creste, iar turismul de afaceri stagneaza in Romania. Deficitul imens de 874 milioane de euro inregistrat in anul 2017, este aproape de doua ori si jumatate mai mare fata de anul 2016, cand deficitul se ridica la 363 milioane de euro. Pentru o simpla comparatie, Polonia o tara dubla ca marime, inregistreaza venituri de aproape 5 ori mai mari decat noi, adica vreo 10 miliarde de euro pe incoming si ies din tara cam 5 miliarde de euro pentru turism, ceea ce aduce vecinilor nostri un plus de 5 miliarde de euro anual la balanta de plati a tarii. Asadar, noi pierdem aproape un miliard de euro din turism, polonezii castiga 5 miliarde", a explicat Andreea Paul.

Subventii europene de pana la...
Citeste si: Subventii europene de pana la 5.000 de euro pentru tulceni

In viziunea expertilor INACO, mediul de afaceri privat din turism nu mai gaseste forta de munca pentru operarea unitatilor existente, "ca sa nu mai vorbim de unitati noi de care ar avea atata nevoie turismul romanesc".

Asta pentru ca nu avem un sistem de educatie potrivit pentru turism, cu centre de formare, cu mai multa practica, un sistem dual real de invatamant. Din fondurile europene de 5 miliarde euro disponibili pentru capitalul uman in perioada 2014-2020 s-au cheltuit pana acum "impresionanta" cifra de 0,00%, dar si pentru ca nu sustinem fiscal munca in acest domeniu cu facilitati pentru sezonieri, lipseste reglementarea inteligenta a service charge in turism, stimularea celui de-al doilea loc de munca part-time etc

Andreea Paul, presedintele INACO

Andreea Paul considera, totodata, ca, in ceea ce priveste promovarea in turism, "inactiunea este foarte grava".

Proiect de pionierat in inima...
Citeste si: Proiect de pionierat pentru promovarea Tarii Fagarasului

"Au fost desfiintate birourile de turism din strainatate si nu s-a pus nimic in loc pana acum. Nu folosim taxa de promovare turistica, asa cum o fac toate tarile lumii interesate de dezvoltarea acestui domeniu economic. Nu acceptam parteneriatul public-privat, desi acesta reprezinta singura forma de organizare a unui management eficient de destinatie turistica atractiva pentru Romania. Avem singura capitala europeana fara strategie de imagine externa pentru atragerea turistilor straini, desi specialistii romani de profil castiga concursuri de prima liga internationala la creativitate. Refuzam sa le valorificam talentul aici, acasa. Concluzia este valabila pentru natiune in ansamblu, in pofida unor reusite regionale punctuale de promovare turistica dezvoltata cu fonduri europene", atrage atentia Paul.

Datele Institutului National de Statistica (INS), publicate la inceputul lunii aprilie, arata ca numarul sosirilor inregistrate in structurile de primire turistica din Romania, in primele doua luni din 2018, a crescut cu 6,7%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce, in cazul innoptarilor, s-a inregistrat o crestere cu 6,4%.

Din numarul total de sosiri in structurile de primire turistica avand functiuni de cazare, cele ale turistilor romani au reprezentat, in perioada mentionata, 79,4%, iar ale turistilor straini 20,6%, ponderi similare cu cele din primele doua luni din 2017.

Durata medie a sederii in Romania a fost de 1,9 zile, in cazul turistilor romani, si de doua zile la turistii straini.

Strategia de dezvoltare a...
Citeste si: Strategia de dezvoltare a turismului balnear, pe masa Guvernului

Cat priveste cheltuielile realizate de catre turistii nerezidenti, cazati in Romania in cursul anului 2017, statistica oficiala releva faptul ca acestea au depasit 6 miliarde de lei. Turistii nerezidenti (circa 2,75 milioane) care au ales, anul trecut, ca destinatie tara noastra, au cheltuit, in medie, 2.183 lei/persoana.

Citeste si: Romanii din diaspora sunt cei mai buni ambasadori ai turismului romanesc

Sursa foto: Shutterstock.com / Dziewul

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »



Citeste si
Romania nu a platit inca standul la cel mai important targ de turism