Pentru ca pregatirea unei astfel de escapade de o zi sau un weekend sa fie mai usoara, echipa momondo.ro a selectat sase locuri mai putin cunoscute din Romania. Pentru a ajunge acolo, vei descoperi ca ai, probabil, nevoie de masina, tren, bicicleta sau doar de cativa pasi. In orice caz, sunt putine sanse ca in aceste locuri sa duci dorul aglomeratiei urbane sau a celei turistice, des intalnite in aceasta luna in cele mai populare destinatii din tara.

Satul Rimetea, judetul Alba (la 56 de km de Alba Iulia)

Aflat la poalele Muntilor Trascau, inconjurat din toate partile de intinderi de granit de pana la 600 de metri si de un peisaj cum nu se poate mai pitoresc, Rimetea a fost premiat cu titlul „Europa Nostra” din partea Comisiei Europene. Dincolo de natura superba care il inconjoara, arhitectura sa a fost atent conservata in nuantele secolului XIX.

Tunelul Iubirii, Obreja, Caras-Severin

Un loc apreciat la nivelul european, ai carui singuri creatori sunt natura si trecerea trenurilor, unde nu exista nici marcaje, nici promovare facut altfel decat in mediul online. Inscris pe lista comorilor ascunse din Europa, a fost descoperit din pur hazard, de un cuplu de fotografi care au raspandit cu ajutorul internetului imagini de la fata locului.

Castelul de Lut, Valea Zanelor (la 50 de km de Sibiu)

Aflat intr-un cadru cum insusi numele Valea Zanelor sugereaza, Castelul de Lut a inceput sa iasa la lumina din mainile unei familii nu mai devreme de 2014. Aceasta si-a vandut toate economiile plus casa din Bucuresti pentru ca acest castel ca scos din basme sa fie parte din realitate. Castelul de Lut este construit in totalitate din materiale naturale, intr-un loc in care poti uita complet de rutina. Are Muntii Fagaras de-o parte si de alta, cerul albastru deasupra si florile cat ai cuprinde cu ochii. Acoperisul Castelului imita culmile muntilor si, de fapt, constructia cu totul, aminteste de artistul catalan Gaudi si priceperea lui in a gasi punctul de intalnire al naturii cu arhitectura.

Summitul celor Trei tari,...
Citeste si: Summitul celor Trei tari la Bucuresti: cine va participa

Templul Coral, Bucuresti

Exista comori ce asteapta cuminti chiar la doi pasi de noi sa le trecem pragul, sa le acordam atentie si sa le umplem cu admiratie. Templul Coral din Bucuresti, aflat la o aruncatura de bat de Piata Unirii, este construit dupa Sinagoga Tempelgasse din Viena, facand nota contrastanta cu griul cladirilor care il inconjoara. Cei ce au ajuns aici vorbesc despre decoratiunile minutioase, vitraliile superbe, simbolurile ce captusesc interiorul, amabilitatea personalului angajat si asemanarea izbitoare din exterior cu aceea a unui castel urias de nisip.

Laguna Albastra a Transilvaniei, Aghiresu (la 30 de km de Cluj)

Despre aceasta intindere de apa s-au spus multe, dar credem ca „o minune a Romaniei” o descrie pe deplin. Nu e tocmai floare la ureche sa ajungi aici, dar, pe de alta parte, locul ramane unul autentic, nealiniat de baruri si magazine (te-ar ajuta sa-ti aduci de-acasa toate merindele) si nevazut de prea multi ochi. Se mai spune faptul ca peisajul aduce cu cel mediteranean, iar rezultatul ploilor ce au dat nastere acestei bucati de culoare turcoaz intr-o veche zona de exploatare de caolin este unul recent.

Ochiul Beiului, Parcul National Cheile Nerei, Beusnita

Legendele spun ca apa lacului nu ingheata nici in ruptul capului, iar temperatura se incapataneaza sa ramana undeva intre 4 si 8 grade Celsius. Fie ca sunt mai mult sau mai putin inradacinate in adevar, reflexiile de albastru din atmosfera locului sunt cum nu se poate mai reale. De indata ce ajungi aici, esti recompensat cu alte doua surprize din natura: Cascada Bigar si Cascada Beusnita. Acestea, impreuna cu Ochiul Beiului, fac parte din Parcul National Cheile Nerei – Beusnita.

Persoanele afectate de...
Citeste si: Persoanele afectate de incendiul din sectorul 5 vor fi relocate

Sursa foto: Shutterstock.com