Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, miercuri, la Constanta, cu ocazia deschiderii noului sezon estival, ca exista premisele inregistrarii unor vanzari record in ceea ce priveste spatiile de cazare de pe litoral, scrie Agerpres.

"Si anul acesta a fost o deschidere reusita de sezon. Am fost in Vama, ca de obicei, si pot spune ca a fost un numar record de turisti si, asa cum se stie, si anul acesta vom da vouchere de vacanta. Asa cum am aflat de la reprezentantii Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), pana acum peste 70% din locurile de cazare sunt vandute pentru vara aceasta, ceea ce face sa fie un record", a declarat Bogdan Trif la o conferinta de presa organizata impreuna cu reprezentantii patronatelor din turism.

In context, prim-vicepresedintele FPTR, Nicolae Bucovala, a anuntat ca anul acesta numarul turistilor care au ales sa-si petreaca vacanta de Paste pe litoral s-a dublat fata de anul anterior.

"Au fost 40.000 de turisti de Paste pe litoral, iar anul trecut am inregistrat 20.000. Astazi avem iar turisti. Problemele litoralului si ale Deltei s-au rezolvat in mare parte, daca ne referim pe zona de fiscalitate stam bine si suntem foarte multumiti. O sa mai discutam cu domnul ministru zilele acestea. Lipsa fortei de munca pe litoral si costul muncii pe persoana. Avem cateva solutii, vom face propuneri si sper ca sezonul estival 2020 sa ne prinda cu toate problemele rezolvate", a subliniat Bucovala.

Bogdan Trif a anuntat ca pe parcursul sezonului estival vor activa pe litoral doua echipe de control de la Ministerul Turismului pentru activitati de preventie si remedierea deficientelor.

Sursa foto: Alex Bruda/freeimages.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri