Zona alpina italiana Val di Pejo va deveni in viitorul sezon prima zona de schi din lume in care se interzice plasticul de unica folosinta, precum pahare, farfurii sau sticle care vor disparea de pe partii si din scolile de schi, relateaza EFE, scrie Agerpres.

"Este vorba de primul pas al unui program de sustenabilitate mult mai amplu", a declarat Fabio Sacco, directorul Companiei turistice Val di Sole (din care fac parte valea), care a precizat ca se doreste transformarea acestui resort turistic in "cea mai sustenabila zona din arcul alpin".

Initiativa a fost luata dupa ce s-a descoperit pentru prima oara microplastic intr-un glaciar din acest spatiu natural, lucru care i-a indemnat "la reflectie" pe toti cei implicati in protejarea si exploatarea acestei zone alpine, potrivit lui Sacco.

Studiul, condus de experti ai Universitatii de Studii de la Milano, a descoperit ca in glaciarul Forni la fiecare kilogram de sedimente existau 75 de particule de plastic, date comparabile cu cele observate in sedimentele marine din Europa.

Potrivit expertilor, la originea acestora s-ar afla resturile de plastic folosite de excursionisti sau particule aduse de vant, la care se adauga asa-numitul "ciclu al apei", prezenta particulelor fiind legata direct de apele freatice. Urmatorul pas va fi monitorizarea tuturor reziduurilor, a energiei si alimentelor.

Citeste si:
Antreprenor din DIASPORA: Daca nu mergeam la vot, aveam ceva pe suflet
Antreprenor roman din...

Obiectivul este de a potenta asa-numitele produse "kilometru zero" si cele "biologice" in cabane si in scolile de schi, iar in privinta energiei tendinta este ca singura sursa sa vina de la instalatiile hidroelectrice care sa alimenteze atat locuitorii cat si vizitatorii.

Pentru a explica si sensibiliza vizitatorii cu privire la aceasta initiativa vor fi instalate indicatoare si avertismente in zona Pejo3000, cum este cunoscuta aceasta regiune de schi. Printre elementele interzise se vor afla toate ambalajele sau recipientele din plastic, paiele, inclusiv pliculetele cu ketchup sau maioneza din restaurante.

Plasticul acumulat la aceste altitudini "se mentine o durata mai lunga de timp, inclusiv decenii", a explicat glaciologul Christian Casarotto, si "este restituit sub forma de daune aduse mediului inconjurator si sanatatii prin patrunderea in lantul alimentar", a incheiat el.

Citeste si:
Venetia ar putea fi afectata de o noua maree inalta, devastatoare
Venetia, care se confrunta...
Sursa foto: By Igisheva Maria / Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Turism »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si