Ministrul Economiei Virgil Popescu a anunțat care sunt condițiile pentru deschiderea plajelor, după data de 1 iunie. La plajă se va sta doar pe șezlong, între șezlonguri trebuie păstrată o distanță de cel puțin 2 metri, iar intrarea și ieșirea de pe plajă se va face organizat, în baza unor reguli stabilite de autorități, pentru a nu se crea „busculade”.

„Se revine la circulația liberă a persoanelor în interiorul României. Hotelurile sunt deschise, terasele sunt deschise, plajele sunt deschise, evident trebuie să respectăm niște reguli și la plajă, 2 metri între sezlonguri, plajă numai pe sezlong, tocmai pentru a nu se înghesui lumea, reguli și la ieșire și la intrare, astfel încât să nu se creeze busculade pe plajă. Cred că este un prim pas spre normalitate.”, a declarat Virgil Popescu, la postul B1TV.

Restaurantele nu vor fi deschise de la 1 iunie, urmând să fie evaluată situația din nou, în 15 iunie.

„Restaurantele din hoteluri nu se vor redeschide deocamdată. O să discutăm o nouă evaluare în data de 15 iunie și dacă epidemiologii vor spune acest lucru, sigur vom deschide și restaurantele. Nu am pus nicio restricție pentru hoteluri, ele au fost deschise. Nu avem nicio restricție referitoare la capacitatea de cazare”, spune ministrul, potrivit Digi24.

Administratorii de plaje și patronii teraselor trebuie să se asigure că sunt respectate regulile impuse de autorități, în caz contrar ministrul susține că vor fi aplicate sancțiuni.

„Cei care administrează plajele trebuie să se asigure că sezlongurile sunt la distanță corespunzătoare. Proprietarii de terase trebuie să se asigure să nu servească clienții decât dacă respectă condițiile. Sunt convins că la nevoie și ANPC-ul este pregătit și ITM-ul e pregătită și poliția e pregătită, eu sper să nu fie cazul”, a mai declarat ministrul Economiei.

Reamintim că de la 1 iunie se ridică interdicțiile de deplasare a persoanelor în afara localităților și a zonelor metropolitane. Tot de la 1 iunie se reia transportul rutier și feroviar internațional de persoane.

De la 1 iunie se permite accesul pe plajă al persoanelor, cu condiția să le fie asigurate șezlonguri distanțate la 2 metri, dacă este vorba despre familii diferite.

De la 1 iunie se deschid și terasele, cu distanțare de 2 metri între mese și nu mai mult de 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri