Marele Bazar din Istanbul, închis la 23 martie, şi-a redeschis luni porţile, în condiţiile în care Turcia a relaxat majoritatea restricţiilor impuse pentru stăvilirea răspândirii coronavirusului, potrivit corespondenţilor FP.

Bazarul, care găzduieşte aproape 3.000 de buticuri şi 30.000 de comercianţi iese astfel din cea lunga perioadă a sa de închidere în cei aproape zece secole de existenţă, cu excepţia dezastrelor naturale şi a incendiilor, scrie Agerpres.

În fiecare miercuri în săptămânile precedente redeschiderii, angajaţii de la curăţenie au stropit podeaua, stâlpii şi zidurile Bazarului cu dezinfectant pentru a respecta regulile de igienă impuse de autorităţi.

Anterior, 150.000 de persoane îi treceau pragul zilnic

Această mare piaţă acoperită, una dintre cele mai mari din lume, primea aproximativ 150.000 de persoane pe zi, în special turişti.

Redeschiderea Bazarului intervine în cadrul relaxării marii părţi a restricţiilor impuse în Turcia în lupta împotriva noului coronavirus, care a provocat peste 4.500 de morţi şi peste 164.000 de cazuri înregistrate oficial în ţară.

Astfel, bibliotecile, restaurantele şi creşele s-au redeschis luni iar deplasările între principalele oraşe, interzise sau restricţionate în ultimele două luni, au fost din nou autorizate.

Turcia a început să ridice unele restricţii în ultimele săptămâni, autorizând de exemplu redeschiderea centrelor comerciale şi a saloanelor de coafură.

Izolarea persoanelor de peste 65 de ani şi a celor cu vârsta de sub 18 ani este în continuare menţinută până la noi ordine.

Barurile şi discotecile rămân în continuare închise, în timp ce concertele sunt autorizate doar în aer liber.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri