Paralela 45 reia zborurile charter de la 7 iulie. Unde te poți caza cu doar 13 euro

Paralela 45 reia cursele charter către Grecia, cu plecări din București și Cluj-Napoca, având ca destinații insulele Creta și Rhodos, după ce țara redeschide aeroporturile pentru zboruri internaționale la 1 iulie. Cursele săptămânale către Heraklion/Creta vor porni în data de 7 iulie din București și din Cluj-Napoca, Chania/Creta din 8 iulie și Rhodos din 7 iulie, ambele din București.

Românii pot merge fără restricții în Grecia, încă din 15 iunie, fie cu mașina, fie cu avionul la Salonic sau Atena. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat că are în vedere ca după jumătatea lunii iunie să se renunțe la izolarea de 14 zile, obligatorie acum la întoarcerea în țară.

În ceea ce privește vacanțele pe zboruri charter, dăm start călătoriilor începând din 7 iulie, în prima etapă spre insulele fără probleme.

Alin Burcea, CEO Paralela 45

Grecia a gestionat foarte bine pandemia, înregistrând circa 2.900 de cazuri confirmate în întreaga țară. În insula Creta au fost în total 17 cazuri în toată această perioadă, iar în Rhodos, numai patru. Simptomele au fost moderate, iar toți pacienții s-au vindecat, anunță autoritățile de la Atena.

Citeste si:
Alin Burcea, Paralela 45: Statul nu susține nimic. Ne paște șomajul
Alin Burcea, Paralela 45:...

Hotelurile din insule, dar și de pe continent sunt pregătite să primească turiști, majoritatea din 15 iunie, cu respectarea măsurilor impuse de autorități pentru ca vacanțele să se desfășoare într-un mod plăcut și sigur.

“Informăm fiecare turist despre noile condiții de călătorie cu avionul și de cazare în Grecia. Am fost anunțați că aeronavele sunt dezinfectate înainte de fiecare cursă și că atât echipajul, cât și pasagerii trebuie să poarte mască de protecție pe durata zborului.

Hotelurile din Grecia au primit de la guvern un set de măsuri de igienă și partenerii noștri ne asigură că vor fi respectate cu strictețe pentru ca fiecare turist să se simtă în siguranță. Tot ce își doresc grecii acum este ca sezonul să decurgă normal. Și noi vrem să avem turiști mulțumiți”, precizează Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Turiștii care au avut planificate vacanțe pe zboruri charter în luna iunie pot reprograma sejururile fără taxe suplimentare, cu păstrarea reducerilor inițiale de tip Early Booking.

Citeste si:
Burcea: Grecii au anunţat că turiştii fără QR Code vor fi amendaţi
Alin Burcea, Paralela 45:...

Pentru turismul individual, cu mașina, peste 500 de unități hoteliere aflate în portofoliul Paralela 45 oferă cazare la tarife accesibile, unele de la 13 euro/persoană/noapte. Sunt situate atât în Grecia continentală: Halkidiki, Riviera Olimpului, Thrace, cât și pe insule precum Thassos, Evia, Lefkada, Skyathos și chiar Creta.

Agenţia de turism Paralela 45, una dintre primele trei agenții private din România, a împlinit anul acesta 30 de ani de activitate. Turoperatorul este cunoscut pentru vacanţe cu zboruri charter în Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Italia, Tunisia și Egipt, şi cu peste 160 circuite culturale şi istorice organizate anual pe patru continente, ori programe pentru seniori, croaziere, vacanţe tailor made, programe de business travel.

Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Citește și
Aeroportul din Cluj reia zborurile spre Marea Britanie, Spania, Olanda şi Belgia
Setari Cookie-uri