Studiu: Plajele de pe litoralul românesc, cele mai curate din ultimii 3 ani

Pentru prima dată după o perioadă de trei ani, rezultatele sesiunii de monitorizare ecologică a plajelor litorale indică faptul că, în luna mai, s-au înregistrat cele mai mici cantităţi de deşeuri abandonate pe nisip, o posibilă cauză fiind absenţa oamenilor din aceste zone în perioada de pandemie, informează Organizaţia Mare Nostrum.

Conform sursei citate, pe cele opt sectoare de plajă monitorizare, în luna mai au fost identificate 6.646 deşeuri din material polimeric artificial, cauciuc, material textile, hârtie, carton, lemn prelucrat, sticlă, ceramică şi metal, un număr considerabil mai mic faţă de anul 2019, când au fost înregistrate peste 45.000 deşeuri în cele două sesiuni anuale, conform Agerpres.ro.

Cel mai murdar sector de plajă, în urma monitorizărilor efectuate, a fost Năvodari, cu 2.074 deşeuri, o parte din acestea provenind de la şantierele de construcţii din zonă. Pe locul secund, într-un nefast top al cantităţii de deşeuri înregistrată pe plaje, este zona Mamaia Nord, cu 1.481 deşeuri.

Unde au fost înregistrate cele mai mici cantități de deșeuri

Cele mai mici cantităţi de deşeuri au fost înregistrate pe sectoarele din Vama Veche şi Corbu.

"Cifrele înregistrate sunt, într-adevăr, mici, comparativ cu perioadele similare ale anilor trecuţi şi asta nu poate decât să ne bucure, însă suntem convinşi că aceste cifre sunt rezultatul circulaţiei turistice şi activităţii umane reduse din perioada stării de urgenţă, când oamenii nu au mai ajuns în număr mare pe plajă. În acelaşi timp, reprezentanţii Apelor Române Dobrogea Litoral au pregătit plaja pentru sezonul estival. Ne-ar fi plăcut să spunem că aceste cifre mici sunt rezultatul comportamentului responsabil, dar mai este mult de lucru, din acest punct de vedere", declarat Mihaela Cândea Mirea, director executiv al organizaţiei ecologiste Mare Nostrum.

Analiza cantitativă şi comparativă a cantităţilor de deşeuri generate de activitatea umană pe plajele litoralului românesc, dată publicităţii, mai indică faptul că, faţă de luna aprilie 2019, cifrele înregistrate în această sesiune sunt de două ori mai mici.

Principalele categorii de deşeuri inventariate sunt cele din material polimeric artificial, care au ajuns la 4.847 de elemente, în această categorie intrând mucurile de ţigară, diferite tipuri de ambalaje şi piese din plastic.

Pe locul doi se află elementele din metal ce provin cel mai probabil de la construcţiile din apropierea porţiunilor de plajă, iar pe locul trei - elementele de sticlă şi ceramică.

"În această sesiune au fost eliminate 84 kg de deşeuri de pe porţiunile de plajă, cantităţile cele mai mari fiind din sectorul Mamaia (37 kg) şi Năvodari (21 kg). Ne dorim ca în septembrie, după încheierea sezonului estival, să avem cifre la fel de mici în ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri existentă pe porţiunile de plajă româneşti", a precizat Angelica Paiu, coordonator activitate monitorizare.

Începând din 2014, Mare Nostrum a inventariat şi eliminat în mod constant 153.292 deşeuri, iar cea mai mare cantitate a fost înregistrată pe sectorul din Constanţa (34.788), iar cele mai multe fiind înregistrate în sesiunea din septembrie 2019 (33.295).

Sursa foto: Balate Dorin / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Citește și
Terasa Vis-a-Vis din Vama Veche, închisă în weekend din cauza Covid-19
Setari Cookie-uri