Guvernul va ajuta industria cinematografică din România cu 150 de milioane de euro

La inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), Guvernul României a adoptat Hotărârea privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice.

În primul rând, prin adoptarea prezentei hotărâri, au fost alocate încă 150 de milioane de euro, pentru următorii trei ani, sumă destinată sprijinirii acestei industrii. Astfel, bugetul maxim al schemei de ajutor de stat a ajuns la 1,2 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 250 milioane euro. Suma este defalcată în credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanţare pentru perioada 2018-2023 și credite bugetare pentru plata ajutorului de stat pentru perioada 2018 – 2025.

Alocările financiare nerambursabile vor fi în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile. Acestea fac referire la achiziția, închirierea, fabricarea de bunuri și/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film și producției de film în România, precum și la onorariile, salariile și la alte plăți făcute către persoane fizice, aferente implementării proiectului.

!!!Un lucru important de subliniat este că alocarea se acordă în condițiile în care minimum 20% din bugetul total al proiectului se realizează pe teritoriul României.

Promovarea turistică în România

Un alt obiectiv al prezentei scheme de ajutor de stat este promovarea destinației turistice România. Astfel, va fi acordat un procent de 10% peste alocarea de 35% dacă în producțiile audiovizuale, finanțate în cadrul aceleiași producții cinematografice, va fi pusă în valoare o zonă geografică, un oraş sau România, destinațiile și obiectivele turistice din țara noastră sau limba, tradițile și obiceiurile românești.

Citeste si:
Guvernul promite rambursarea 100% a voucherelor de călătorie emise...
Guvernul promite rambursarea...

O altă condiție este ca desfășurarea subiectului filmului să fie explicită vizual.

Verificarea proiectelor eligibile, pe principiul "primul venit, primul servit", va fi efectuată de către Comisia de Film în România, din care vor face parte personalităţi din mediul universitar, reprezentanţi ai mediului cultural şi artistic, persoane cu experienţă în domeniul cinematografiei, persoane cu experienţă în afaceri, juriști, economiști cu experiență în domeniul finanțe/contabilitate și auditori cu experiență de minim 3 ani în domeniul ajutoarelor de stat.

Schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice are caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2023, cu posibilitate de prelungire. Până la această dată se pot încheia acorduri de finanţare în baza prezentei scheme, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program.

Gestionarea schemei de ajutor de stat presupune și adoptarea unor norme de aplicare, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri modificate.

Citeste si:
Granturi de un miliard de euro pentru firme: platforma este LIVE
Granturi de un miliard de...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri