Un accident aviatic s-a înregistrat vineri pe aeroportul Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu, după ce o aeronavă Boeing 767, cursă cu regim special, a înregistrat o defecţiune la trenul principal de aterizare, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache.

Aeronava avea 84 de pasageri la bord, care au fost evacuaţi în siguranţă, neînregistrându-se răniţi.

Accidentul a avut loc la ora 14:52, iar o investigaţie este deja în derulare, fiind efectuată de Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS).

''Echipajele aeroportului (pompieri, ambulanţă) au acţionat prompt, conform procedurilor specifice. Pista de decolare-aterizare a aeroportului este închisă prin NOTAM. Traficul comercial, care se desfăşoară pe aeroportul Henri Coandă, nu a fost afectat", menţionează Iordache, citat de Agerpres.

Sursa foto: Captura video Antena 1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri