Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa, a anunțat reduceri de până la 50% pentru zboruri selectate. Promoția este valabilă pentru toți clienții (până la ora 23:59), călătoriile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil WIZZ. Totodată, clienții pot opta pentru opțiunea WIZZ Flex pentru doar 1 euro.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge WIZZ Flex la rezervare, ca măsură suplimentară de protecție. Astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și pot recupera 100% din tariful achitat inițial imediat, sub formă de credit, și pot schimba datele sau chiar rutele de oricâte ori doresc.

Vezi și: Wizz Air lansează harta interactivă de planificare a vacanțelor

Măsuri de protecție în avioane

Wizz Air a fost una dintre primele companii aeriene care au introdus o serie de măsuri de igienă îmbunătățite, pentru a asigura sănătatea și siguranța pasagerilor și a echipajului său.

Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti, echipajul de cabină având şi mănuşi. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală şi, ca urmare a programului de curăţare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală.

Pentru toate achiziţiile de la bord se recomandă plata contactless. Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale de sănătate şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile premergătoare zborului online (de exemplu: bagaje de cală, WIZZ Priority etc.) pentru a minimiza orice posibil contact fizic la aeroport.

Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa, operează o flotă de 124 de aeronave Airbus A320 și A321. Compania a fost numită recent una dintre cele mai sigure zece companii aeriene din lume de către airlineratings.com, iar în 2020 – „Compania aeriană a anului" de către Air Transport Awards.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri