Mai mult de jumătate din ţară se va afla sub un Cod portocaliu de ploi abundente, vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), scrie Agerpres.

UPDATE! Administraţia Naţională de Meteorologie a extins Codul portocaliu de ploi abundente care vor afecta total sau parţial 35 de judeţe şi municipiul Bucureşti până la data 28 septembrie. Judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Constanţa se vor afla integral sub Cod galben de ploi până duminică dimineaţa la ora 3:00. Parţial vor fi în Cod galben şi judeţele Bihor, Arad, Timişoara şi Caraş-Severin.

În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp.

Vântul se va intensifica treptat în toată ţara, cu viteze la rafală în general de 45...60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100...110 km/h. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60...80 km/h.

Vremea se va răci, sâmbătă, mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest.

În intervalul 26 septembrie, ora 9:00 - 27 septembrie, ora 3:00, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice).

Cantităţile de apă vor depăşi 50 - 60 litri/mp şi, izolat, 70 - 90 litri/mp.

Avertizarea de vreme rea vizează zone din 30 de judeţe.

Sursa foto: Pixabay

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri