Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente şi vijelii, valabile în aproape toată ţara, până luni dimineaţa.

Astfel, în intervalul 28 mai, ora 12:00 - 30 mai, ora 10:00, va intra în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente în Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 50 - 90 litri/mp.

În aceste zone vor fi perioade în care se vor semnala şi vijelii, cu viteze de 75 - 90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.

De asemenea, în acelaşi interval de timp, va fi valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în sudul, sud-estul şi centrul ţării, iar în perioada 29 mai, ora 12:00 - 30 mai, ora 10:00, va intra în vigoare o avertizare similară pentru nordul ţării, respectiv judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ.

Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, iar duminică, 29 mai, local şi în cele nordice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, cu viteze de 55 - 75 km/h şi izolat peste 80 km/h, iar pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.

Cum va fi vremea în București

Vremea va deveni instabilă în Capitală din a doua parte a zilei de sâmbătă, cu perioade în care se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi vijelii, potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru zona municipiului Bucureşti, în intervalul 28 mai, ora 12:00 - 30 mai, ora 10:00.

"Din a doua parte a zilei de sâmbătă (28 mai) vremea va deveni instabilă. Vor fi perioade în care se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55 - 70 km/h) şi posibil grindină. Mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 10 - 20 l/mp şi izolat 30 l/mp", arată prognoza ANM.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar duminică va fi de 27 - 28 de grade Celsius. Temperatura minimă va fi de 15 - 16 grade Celsius.

Sursa foto: Brian A Jackson / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri