Șeful Lufthansa a mărturisit că va începe să vândă zboruri chiar și la 9 euro pentru a-și putea păstra sloturilor aeroportuare, scrie Independent.co.uk.

Aflându-se sub egida UE, companiile aeriene trebuie să opereze cel puțin 80% din programele lor de zbor, altfel își pierd locurile pe aeroport. Cu alte cuvinte, rămân fără timpul alocat decolărilor sau aterizărilor, în avantajul competitorilor.

În acest sens, majoritatea companiilor aeriene au recurs la metoda zborurilor fantomă (avioane fără pasageri) pe durata pandemiei, doar pentru a-și păstra sloturile din aeroporturi, un mare dezvantaj inclusiv pentru mediu.

Comisia Europeană a revenit asupra deciziei și a introdus un soi de amânare, prin care companiile aeriene erau ajutate să nu piardă locurile respective. Decizia a fost prelungită, ținând cont de evoluția pandemiei, însă Uniunea Europeană a cerut, la finalul anului trecut, să se revină la regulile inițiale.

Potrivit Uniunii, ar fi vorba despre o revenire treptată până în vară, acum fiind impusă o marjă de 40%.

Fiecare companie aeriană care depinde de sistemul hub va fi nevoită să se supună normelor. Dacă va trebuie să zburăm fără pasageri, probabil vom ajunge să oferim noi înșine bilete la 9 euro pentru a ține acele zboruri în sistem. Pierderea unor astfel de locuri ar fi un prejudiciu imens pentru generațiile următoare de personal, indiferent că vorbim despre Lufthansa sau Air France sau KLM.

Carsten Spohr, director Lufthansa

Pentru moment, întreaga Europă se află sub restricții, în condițiile expansiunii noilor tulpini ale coronaviruslui. În Marea Britanie, spre exemplu, mulți dintre angajații companiilor aeriene ajută statul în campania de vaccinare.

Sursa foto: Facebook/ Lufthansa

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri