Un grup de tineri studenți și arhitecți din România încearcă să revitalizeze orașul termal al țării, mai exact, Băile Herculane, recunoscut pentru izvoarele sale naturale, cândva locul de întâlnire al elitelor politice românești, potrivit unui reportaj BBC, realizat în România.

După vizita din 1852, Franz Joseph, împăratul imperiului Austro-Ungar, a spus că Băile Herculane sunt ”cel mai frumos resort de pe întreg continentul”. Dar după căderea comunismului în 1989, resortul istoric, incluzând Baia Neptun, punctul de întâlnire a elitelor politice românești, a intrat într-o profundă degradare.

”Stând în fața Băii Neptun auzeam oameni trecând și deplângând starea deplorabilă în care resortul a ajuns”, a spus Oana Chirilă, arhitect în vârstă de 26 de ani, din Timișoara.

Oana Chirilă a adăugat că după prima sa vizită în zonă, în 2017, ”s-a îndrăgostit” de resort și a început să scrie un blog despre regiune. Blogul a avut o deschidere impresionant, mii de oameni fiind interesați de soarta Băilor. Astfel, s-a implicat și Cristina Apostol, prietena sa arhitect, împreună punând bazele unui ambițios proiect, Proiectul Herculane, cu scopul bine definit de a reda viața locului îmbătrânit.

Zis și făcut! Însă, în fața clădirii monument, munca celor două pare aproape imposibilă, iar provocarea pe care au ales să o înfrunte este de neimaginat.

”Intervențiile noastre, în număr mare și care au fost făcute la nivelul acoperișului, sunt aproape insesizabile”, a precizat Chirilă, care are și propria firmă.

Sursa Foto: Facebook Oana Chirilă/ Photo Credit: Cristina Cioșa

Câți oameni lucrează la refacerea Băilor Herculane

Echipa implicată în proiect numără 25 de voluntari, fiind formată din tineri studenți, arhitecți, creatori de conținut și mulți alții. Prin strângere de fonduri au reușit să ajungă la suma de 75.000 de euro, însă aceștia estimează că vor avea nevoie de aproximativ 12 milioane de euro, ținând cont de magnitudinea resortului.

Băile Herculane, în patrimoniu UNESCO

De la debutul proiectului, au fost adăugate alte 12 noi secțiuni ale acoperișului, au fost ridicate câte suporturi și au fost protejate anumite relicve din interiorul sau exteriorul clădirii, opere importante care vor ajuta la păstrarea unicității clădirii.

Am intervenit în 12 zone la nivelul învelitorii, am igienizat clădirea - 220 de metri cubi de moloz și gunoi au fost eliminați din interior (+70 camionete), am protejat fântâna de majolică, am blocat accesele în clădire, am sprijinit două sarpante și patru planșee, am curățat terasele exterioare și acoperișul de vegetație, mușchi și moloz. Toate elementele constructive și ornamentale aflate în prag de colaps, reprezentând un pericol public, au fost depozitate în interiorul clădirii. Iar toate elementele deja prăbușite au fost paletate și depozitate la interior", a explicat Oana Chirilă.

Sursa Foto: Martin Neagoe (site-ul Wall-Street.ro)

”E o bătălie de lungă durată, dar ne-am asumat scopul acestui proiect. Odată ce proiectul va fi finalizat, noi sperăm să putem introduce zona în patrimoniul UNESCO”, a declarat și Cristina Apostol.

Baia Neptun

Baia Neptun are o intrare largă, sprijinită de doi stâlpi, urmând un hol mare cu fresce. Interiorul său este dominat de o fântână decorată cu ceramină ungurească, în prezent, fiind acoperită cu o prelată, pentru a o feri de diverse resturi. Pe măsură ce se înaintează în clădire, sunetul provocat de cărămizile care cad în diverse locuri sparge liniștea resotului termal.

”Arcada s-ar fi prăbușit, iar dacă nu interveneam la timp asupra acestui perete, cu siguranță, întreg acoperișul ar fi devenit morman de pământ”, a adăugat Apostol.

Vechea baie este o parte esențială a Băilor Herculane, resort ce cuprindea un cazinou, o vilă în stol baroc, care purta numele împărătesei Elizabeth a Austriei, soția lui Joseph, dar și o serie de hoteluri în linie.

Sursa Foto: Martin Neagoe (site-ul Wall-Street.ro)

E ușor să ne imaginăm Băile Herculane drept resortul de lux, care era odată. Însă zilele sale de glorie absolută au apus demult. În plus, impactul brutal al comunismului se vede în ruinele de astăzi ale resortului.

”E o rușine că Guvernul nu este interesat de conservarea acestui patrimoniu. Avem resurse și apele sulfurice, dar și posibilitatea accesării fondurilor europene, iar cu toate acestea, nu există interes pentru zonă”, a precizat Chirilă.

Echipa BBC, care a fost la fața locului, a încercat să obțină răspunsuri de la minister, însă fără succes. Obiectivul echipei de voluntari este să strângă aproximativ 30.000 de euro pentru a putea întări Baia Neptun, astfel încât să împiedice o prăbușire a acesteia.

Însă planul final al voluntarilor este reconstruirea spa-ului de la Băile Herculane, pe care Apostol și-l imaginează alături de un muzeu, o librărie, dar și o cafenea.

Sursa foto: Martin Neagoe

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri