6 Februarie 2021

Românii se află în top 5 turiști străini care au călătorit în Maldive, la începutul acestui an



Maldive a devenit una din cele mai populare destinații exotice în care să-ți petreci concediul sau vacanța. Recent, această țară din Sudul continentului asiatic a fost îndelung promovată ca destinație de vacanță, fiind tot mai apreciată pentru insulele care te fac să crezi că pacă ai ajuns în paradis. În România, încă de toamna trecută, mai multe agenții de turism locale au lansat chartere către această țară, cu oferte care le-au făcut tot mai mult cu ochiul românilor.

”Destinațiile exotice precum Maldive, Mauritius, Republica Dominicană, Cuba sau Zanzibar vor rămâne în topul preferințelor românilor și în 2021”, a declarat Sorin Stoica, CEO-ul agenției de turism Eturia, într-un interviu pe care îl puteți urmări aici.

România ocupă locul 5 din punct de vedere al numărului de turiști veniți sosți în Maldive, până la data de 5 februarie, arată datele furnizate de Ministerul de Turism din Maldive. 4.456 de români au sosit până la această dată în Maldive. Pe primele locuri se regăsesc Rusia, India, Ucraina și Kazakhstan.

Sursa foto: Ministerul de Turism din Maldive

Asfel, România a trimis mai mulți turiști în Maldive, în acest sezon decât Franța și Germania. Interesul românilor pentru vacanța de iarnă pe plaje exotice a crescut cu 200% anul acesta, conform solicitărilor primite de agențiile de turism. Pentru că nu există restricții și sunt destinații sigure în care se poate ajunge, prin zbor direct, mii de români vor să-și petreacă vacanța dintre ani și începutul lui 2021 în Maldive și Republica Dominicană.



Citeste si