Grecia va deschide pentru prima dată publicului dornic de explorări recreative subacvatice 91 de epave de nave şi avioane, majoritatea din al Doilea Război Mondial, a anunţat Ministerul grec al Culturii şi Sportului.

Potrivit titularei acestui portofoliu, Lina Mendoni, aceste epave ''rememorează pagini ale istoriei greceşti moderne'' şi au un mare potenţial turistic şi de atragere a unor ''vizitatori cu venituri ridicate'', scrie Agerpres.

Majoritatea celor 91 de epave sunt ambarcaţiuni şi avioane scufundate între anii 1868 şi 1970 în diferite zone ale Greciei, cele mai multe în al Doilea Război Mondial. Ele se află la adâncimi cuprinse între 5 şi 120 de metri. Unele au fost deja studiate în întregime, în timp ce altele abia au fost incluse în evidenţe.

În partea de sud a Mării Egee şi în apropierea unor insule foarte vizitate, precum Naxos, Paros ori Santorini, se regăsesc 24 dintre aceste epave, alte 16 fiind localizate aproape de regiunea capitalei Atena, Atica.

Ministerul grec al Culturii doreşte ca explorările să se efectueze într-un mod neinvaziv, legea interzicându-le scufundătorilor să altereze în vreun fel vestigiile şi inclusiv să deplaseze sau să ia obiecte de la faţa locului.

Grecia are circa 9.000 de insule şi o poziţie geografică ce a plasat-o de-a lungul istoriei în centrul rutelor comerciale trans-mediteraneene, de aici rezultând şi existenţa a numeroase epave şi relicve pe fundul mării.

Această ţară încearcă de mai mulţi ani să impulsioneze turismul de explorări, dar până în anul 2006 această practică a fost restrânsă semnificativ din cauza temerilor privind furturile de antichităţi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri