Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene din Europa, anunță două noi rute din Cluj-Napoca către Chania, Grecia și Catania, Italia, cu un zbor săptămânal în zilele de sâmbătă spre Chania și două zboruri săptămânale în zilele de marți și sâmbătă spre Catania. Primele zboruri pe aceste două noi rute vor decola de pe aeroportul din Cluj-Napoca în data de 12 iunie 2021. Tarifele încep de la 119 RON / 24.99 euro, iar biletele sunt deja disponibile online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil.

Aceste două noi rute suplimentează legăturile existente operate deja de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj către insula grecească Creta și insula italiană Sicilia, ambele destinații populare de vacanță pentru români. Astfel, pasagerii din Cluj-Napoca și din împrejurimi vor putea călători cu Wizz Air către noi destinații de vacanță din Grecia și Italia în această vară.

În timp ce filtrele HEPA din fiecare aeronavă Wizz Air filtrează 99.97% dintre virusurile și bacteriile din aer, noile protocoale respectă reglementările de distanțare fizică, sprijină un mediu ultra-curat la bordul aeronavelor și reduc orice interacțiune sau contact fizic neesențial dintre oameni, astfel încât pasagerii WIZZ să se poată simți încrezători că zboară în siguranță spre destinație.

Pentru o garanție în plus, Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge serviciul WIZZ Flex atunci când rezervă un bilet, drept măsură suplimentară de protecție. Astfel, pasagerii pot alege să călătorească la o altă dată sau către o altă destinație, precum și să aibă opțiunea de a-și anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și de a primi 100% din tariful original rambursat imediat în creditul companiei aeriene.

Prin cele două rute din Cluj-Napoca către Chania și Catania, oferim mai multe destinații de vacanță românilor, care se pot bucura de tarife ieftine și zbura în siguranță către destinația estivală preferată la bordul unor aeronave moderne.

Andras Rado, Corporate Communications Manager la Wizz Air

Zboruri noi din Cluj-Napoca

RUTĂ ZILE DATĂ START TARIF DE LA*:

  • Cluj-Napoca – Chania sâmbătă 12 iunie 2021 149 RON / 29.99 EUR
  • Cluj-Napoca – Catania marți, sâmbătă 12 iunie 2021 119 RON / 24.99 EUR

Wizz Air operează o flotă de 136 de aeronave Airbus A320 și A321. Compania a transportat 40 de milioane de pasageri în anul financiar F20, care s-a încheiat pe 31 martie 2020.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri