Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut în primele 11 luni din 2021 cu 45,1% comparativ cu perioada similară a anului anterior, până la 8,697 milioane, sosirile turiştilor români reprezentând 91%, iar ale celor străini 9%, informează Institutul Naţional de Statistică.

Referitor la sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (78,5% din total turişti străini), iar dintre aceştia, un procent de 77,1% au provenit din ţările Uniunii Europene, scrie Agerpres.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2021 au însumat 19,551 milioane, în creştere cu 41,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020. Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 91,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 8,7%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (76,9% din total turişti străini), iar dintre aceştia 76,1% au provenit din ţările Uniunii Europene.

Retail jobs

Durata medie a şederii în perioada ianuarie - noiembrie 2021 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în primele 11 luni ale anului trecut a fost de 27,1% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 3,3 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului anterior.

Indicii de utilizare netă a locurilor de cazare turistică au fost: hoteluri -32,8%, vile turistice -25,7%, bungalouri-25,5%, spaţii de cazare pe nave-24,3, campinguri-20,5%, căsuţe turistice-20,3%, popasuri turistice-18,9%, pensiuni turistice-18,5%, hosteluri-18,1%, pensiuni agroturistice-17,5% şi sate de vacanţă-16%.

Pe judeţe, în primele 11 luni ale anului trecut, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Constanţa (1,256 milioane), Braşov (926.400), Municipiul Bucureşti (834.600), Bihor (397.200), Sibiu (389.500), Prahova (389.400), Cluj (376.200), Suceava (363.800), Vâlcea (346.700), Mureş (333.600) şi Iaşi (219.000), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în Constanţa (4,508 milioane), Braşov (1,793 milioane), Municipiul Bucureşti (1,527 milioane), Bihor (1,097 milioane), Vâlcea (986.500), Prahova (807.600), Suceava (740.900), Mureş (684.100), Sibiu (666.900), Cluj (666.200), Caraş Severin (537.000), Covasna (443.300), Timiş (385.900) şi Iaşi (372.400).

Citeste si:
România, evitată de turiștii europeni. Scădere masivă a sosirilor...
România nu este una dintre...

Pe ţări, cei mai mulţi turişti străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (100.100 persoane), Italia (67.700 persoane), Franţa (51.600 persoane), Israel (45.200 persoane), SUA (42.700 persoane), Ungaria (41.400 persoane), Polonia (40.900 persoane), Regatul Unit (29.300 persoane), Spania (28.600 persoane) şi Republica Moldova (27.200 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2021 de 6,242 milioane persoane, în creştere cu 31,7% faţă de perioada similară a anului anterior. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 79,5% cel rutier şi respectiv 16,5% cel aerian, din numărul total al sosirilor.

Citeste si:
Parada militară de 1 decembrie va avea în componență și trupe NATO
La parada de 1 decembrie vor...

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada menţionată de 10,820 milioane persoane, în creştere cu 19,4% comparativ cu perioada similară din 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 66,8% cel rutier, iar 32,6% cel aerian, din numărul total de plecări.

În luna noiembrie 2021, numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică a fost de 539.100, în creştere cu 59,2% faţă de aceeaşi lună din 2020, turiştii străini reprezentând 12,5%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,1% din total turişti străini), iar dintre aceştia 73,4% au sosit din ţările Uniunii Europene.

Citeste si:
Cele mai bune metode de cazare: De la canapeaua localnicilor, la...
Top cele mai bune metode de...

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2021 au însumat 1,064 milioane, în creştere cu 56,6% faţă de cele din luna noiembrie 2020. Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,9%.

Referitor la numărul de înnoptări al turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (73,9% din total turişti străini), iar dintre aceştia 72,8% provin din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna noiembrie 2021 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 18,7% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 5,9 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2020.

Citeste si:
Primăria Sinaia cumpără activele Teleferic. Ce schimbări vor vedea...
Primăria Sinaia cumpără...

Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna noiembrie 2021 s-au înregistrat la hoteluri (23,3%), popasuri turistice (15,3%), pensiuni turistice (13,8%), vile turistice şi moteluri (fiecare cu câte 13,4%), bungalouri (12,2%), hosteluri (11,6%), pensiuni agroturistice (11,5%) şi campinguri (11,2%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în noiembrie 2021 de 497.200 persoane, în creştere cu 78,7% faţă de perioada similară a anului anterior. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 77,9%, respectiv 19,3% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna noiembrie 2021 de 917.000 persoane, în creştere cu 92,7% comparativ cu noiembrie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 63,9%, respectiv 35,5% din numărul total de plecări.

Citeste si:
Unde puteți ieși în oraș la finalul acestei săptămâni
TOP lucruri de făcut în acest...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri F