"Vara bagajelor pierdute”, cum a fost botezată criza geamantanelor rătăcite în aeroporturile din întreaga lume, ar fi cauzată în mare măsură de lipsa de inspirație a pasagerilor, care își cumpără mai ales valize negre. Cel puțin, așa crede șeful aeroportului din Frankfurt.

Potrivit Guardian, Stefan Schulte, care conduce board-ul aeroportului din Frankfurt și asociația aeroporturilor germane, a declarat că dificultățile din transportul aerian sunt cauzate și de faptul că pasagerii își iau în general valize negre ”și este greu de distins între ele”. Declarațiile sale au fost întărite de cele ale unui purtător de cuvânt al aeroportului, care a afirmat că identificarea bagajelor e foarte dificilă din cauză că ”mulți călătoresc cu trollere negre”.

Citește și: Calculul greșit al liniilor aeriene. Nemulțumirile pasagerilor și piloților frâng aripile aviației

Oficialii le-au recomandat pasagerilor și să pună etichete cu numele și adresa pe bagaje – ceea ce constituie exact opusul recomandărilor poliției germane, care spune că astfel oamenii le fac munca mult mai ușoară spărgătorilor de locuințe.

În acest moment pe aeroportul din Frankfurt sunt încă în jur de 2.000 de valize rătăcite. Însă gestionarea bagajelor pasagerilor nu este sarcina aeroportului, ci a companiilor de handling, care lucrează pe bază de contracte cu liniile aeriene. Însă, din cauză că liniile încearcă să facă economii cât mai mari, și companiile de handling au mari probleme de personal. La nivelul întregii Europe, peste jumătate dintre angajații lor au demisionat în ultima perioadă, conform șefului celui mare mare aeroport din regiune, Heathrow.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri