Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a anunțat că administratorul agenției de turism Soley Tour se află în Turcia pentru a soluționa problemele cu turiștii trimiși de agenție prin pachetele sale, informând totodată și turiștii în legătură cu soluțiile gratuite de întoarcere în țară în cazul în care nu au bani să-și plătească biletele de transport.

UPDATE 17.50: Din informațiile obținute de echipa MAT care se află în verificări la Agenția de Turism Soley Tour, 70 din cei 78 de turiști din Turcia au costurile asigurate pentru serviciile turistice (fie prin intermediul agenției revânzătoare, fie direct de către turiști). Ceilalți 8 turiști urmează să ajungă în România cu ajutorul Agenției de Turism Cocktail Holidays.

În urma demersurilor echipei Ministerului Antreprenoriatului și Turismului pentru identificarea situației în care se află Agenția de Turism Soley Tour, MAT deține următoarele informații comunicate verbal de către administratorul societății:

  1. La această oră, 78 de turiști care au achitat pachete turistice de la Soley Tour se află în Turicia și au asigurate cazarea și transportul de către agenția de turism.
  2. Administratorul Agenției Soley Tour se află în prezent în Turcia pentru a soluționa problemele identificate pe cale amiabilă și se va prezenta miercuri la sediul MAT pentru efectuarea verificărilor dispuse de către minister.

„MAT dorește să le mulțumească tuturor agențiilor de turism care și-au arătat disponibilitatea pentru asigurarea gratuită a serviciilor de transport de întoarcere în țară a turiștilor care s-ar afla în imposibilitatea de a achita prețul necesar. Este un gest extraordinar de solidaritate!”, se mai arată în comunicatul Ministerului.

Informații de contact ale agențiilor de turism care pot oferi gratuit transportul din Antalya către România pentru turiștii care au achiziționat pachete de la Agenția de Turism Soley Tour.

Cocktail Holidays oferă transportul gratuit, în limita locurilor disponibile, în zilele: 22, 27, 29 august către București și 25 august către Iași.

  • Contact: luciana.pricop@cocktailholidays.ro
  • Christian Tour https://christiantour.ro/contact
  • Prestige Tours Contact: oana.ginga@prestigetours.ro
  • Mr.Peter Company https://mrpeter.ro/ro/contact

Totodată, MAT dorește să evidențieze faptul că, turiștii români pot lua legătura cu Secția Consulară a Ambasadei României din Ankara în cazul unor situații neprevăzute și dacă au nevoie de ajutor. https://ankara.mae.ro/contact.

Agenția de turism Soley Tour, înființată în vara lui 2020, a anunțat în weekend că se retrage de pe piața din România.

Turiștii românii care au achiziționat pachete de vacanță și care se află deja în Turcia, dacă sunt în imposibilitatea de a se întoarce în România sunt rugați să ia legătura cu Consulatul General al României la Istanbul.

Adali a precizat că Soley Tour se află în imposibilitatea de a mai vinde pachetele de vacanță, dând vina pe circumstanțele actuale, precum creșterea costului petrolului sau schimbarea zborurilor cu costuri suplimentare.

De asemenea, adaugă acesta și retragerea unilaterală a fostului asociat, dar și încetarea bruscă a creditării de către partenerul local.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri