Compania Națională Aeroporturi București va demara modernizarea sistemului de procesare a bagajelor de cală pe fluxul de plecări la Aeroportul Otopeni, actualele echipamente fiind vechi de aproape două decenii. Lucrările vor dura doi ani.

Este vorba despre investiție de 21 milioane euro care va asigura creșterea cu 40% a capacității de procesare a bagajelor la Aeroportul Henri Coandă. Contractul va fi derulat pe o perioadă de doi ani și va asigura înlocuirea sistemului de procesare a bagajelor de cală din aerogara veche Plecări.

În septemberie au început și lucrările la înlocuirea benzilor de bagaje la Otopeni, din zona de sosiri.

Sistemul, în funcțiune de aproape 20 de ani, include atât zona check-in, caruselele de bagaje și benzile transportoare aferente, cât și echipamentele de control automat de securitate al bagajelor de cală. Contractul, în valoare de 21 milioane euro, a fost încheiat cu firma franceză Alstef Automation SAS. Pe perioada lucrărilor vor fi închise, pe rând, câte una dintre cele două ”insule” de check-in din aerogară (fiecare având 52 ghișee). Celelalte două insule, din zona nouă a aerogării, vor funcționa la capacitate maximă.

Retail jobs

La finalizarea lucrărilor, capacitatea de procesare a bagajelor pe fluxul de plecări al Aeroportului Otopeni va crește cu 40% și vor fi disponibile și 12 ghișee ”self service drop off”.

Perioada mai dificilă pe parcursul derulării proiectului va dura până în august 2023, timp în care capacitatea va fi redusă cu 25%, După înlocuirea echipamentelor din prima zonă de check-in, capacitatea va reveni la 100%, Li se recomandă pasagerilor să se prezinte la aeroport cu 3 ore înainte de ora programată pentru zbor.

Sursa foto: www.bucharestairports.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri F