Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, a ales România pentru câteva zile. Alături de el sunt și alți miliardari, dar și vedete de la Hollywood. Prima oprire a fost la o stână din Poiana Brașov, unde oaspeții de seamă au fost primiți cu pâine și sare. A urmat o petrecere cu foc de tabără și dansuri românești.

Petrecerea de Halloween continuă la castelul legendar al contelui Dracula, de la Bran, potrivit unor surse, citate de PRO TV.

UPDATE: Surse din MAI citate de Libertatea susțin că Elon Musk nu a mai venit în România.

Elon Musk, întâmpinat la stână cu pâine, sare și țuică

O stână turistică din Poiana Brașov a fost aleasă pentru petrecerea miliardarilor, organizată de Elon Musk.

În zona izolată, bine împrejmuită, oaspeții au fost aduși pe rând, în minivanuri. Au fost întâmpinați de gazdele din România în jurul orei 19:30 cu pâine, sare și țuică de prune.

Petrecerea s-a ținut în interiorul localului și în curtea din spate, departe de privirile curioșilor.

O porțiune din drumul care duce spre restaurant a fost luminată cu făclii în stânga și în dreapta, iar din interior s-au auzit bătăi de tobe, dar și zgomote misterioase ca într-un film de groază.

Petrecerea se mută la Castelul Bran

Diseară, petrecerea s-ar muta la Castelul Bran. Potrivit unor surse, întregul castel a fost rezervat pentru un „grup de americani". Și reprezentanții clădirii monument - istoric confirma că duminică, dar și în zilele următoare, totul a fost rezervat pentru „evenimente private".

Alexandru Prișcu, directorul Castelului Bran: „Listele de invitați sunt ale clientului și rămân ale clientului. Nu ar fi prima data când la evenimentele noaste au ajuns nume mari fară să știm. Dar, în acest monent, nu există absolut nicio informare oficială. Ar fi incredibil, nu doar pentru Castelul Bran ci și pentru România”.

În jurul orei 01.00 noaptea, petrecerea a dat semne că e pe terminate, iar invitații au început să plece. În jurul orei 02.00 se lăsase deja liniștea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri