20 Ianuarie 2023

Grupul Accor lansează un nou brand de hoteluri, Handwritten Collection, sub care va deschide o unitate și în România



Accor, grupul hotelier francez, prezent și în țara noastră prin branduri ca ibis, Novotel sau Pullman, adaugă în portofoliul global un nou brand, Handwritten Collection, sub care vor fi deschise 110 hoteluri la nivel global, inclusiv în România.

Accor va deschide un nou hotel în România, sub brandul Handwritten Collection

Accor se află deja în discuții pentru deschiderea a peste 110 hoteluri Handwritten la nivel global, totalizând peste 11.500 de camere, și numără, până în prezent, 12 contracte semnate, dintre care cinci proprietăți urmează să debuteze pe parcursul primului trimestru al anului 2023.

Printre proprietățile Handwritten Collection care se vor deschide în următoarele câteva luni se numără Hotel Shanghai Sheshan Oriental, Handwritten Collection din Shanghai, China; Le Saint Gervais Hotel & Spa, Handwritten Collection din Saint Gervais, Franța; Wonil Hotel Perth, Handwritten Collection din Perth, Australia; Hotel Morris, Handwritten Collection din Sydney, Australia; și Le Splendid Hotel Lac d'Annecy, Handwritten Collection din Annecy, Franța.

Alte proprietăți se vor deschide în restul anului și ulterior, inclusiv Hotel Les Capitouls Toulouse Centre, Franța; Oru Hub Hotel, Handwritten
Collection din Tallinn, Estonia; Square Lodge Hotel La Roche sur Yon, Handwritten Collection din La Roche-sur-Yon, Franța; Sunrise Premium Resort, Handwritten Collectiondin Hoi An, Vietnam; Paris Montmartre Sacré Coeur*, Handwritten Collection din Paris, Franța, precum și proprietăți în București, România și Madrid, Spania. Se preconizează că portofoliul Handwritt en Collection va ajunge la peste 250 de hoteluri până în 2030.

Handwritten Collection este, de asemenea, concepută cu gândul la nevoile proprietarilor de hoteluri independente. Cu o rată de conversie actuală de 80%, cea mai mare parte a proprietăților care se vor alătura Handwritten Collection vor fi proiecte de conversie mai degrabă decât construcții noi, ceea ce implică un proces de tranziție și de consolidare mai simplu și un model de creștere și dezvoltare mai sustenabil.

În România, grupul Accor cuprinde peste 10 hoteluri în Bucureşti, Sibiu, Sighişoara, Arad, Timişoara, acestea fiind operate sub brandurile ibis, ibis Styles, Mercure, Novotel și Pullman.



Citeste si