Recrutări la foc automat, pas la pas cu deschiderile de hoteluri

În România, grupul Accor cuprinde peste 10 hoteluri în Bucureşti, Sibiu, Sighişoara, Arad, Timişoara, acestea fiind operate sub brandurile ibis, ibis Styles, Mercure, Novotel și Pullman.

„Până în 2025 vrem să deschidem în jur de 10 hoteluri care vor atrage un total de aproximativ 600 de persoane în România. Avem o multitudine de poziții de unde o persoană poate să-și aleagă. Avem departamentele administrative unde avem contabile, controlori de gestiune, avem manager de vânzări, organizare de evenimente, vânzare de camere, agent de rezervări, acesta fiind zona de back-office. Avem personal pentru departamentele tehnic, security și recepționer de tură, manager. Bineînțeles, toate aceste de departamente vin cu câte un manager, cu ospătari, bucătari, cameriste și bineînțeles un director general”, spune Felicia Dincă, Talent & Culture Manager România & SEE Accor.

Specialistul spune că la nivel de recrutare, o presiune mai mare se resimte în orașele de provincie, unde candidații de găsesc mai greu. Un element pe care aceștia îl iau însă în calcul, spune Felicia, este brandul de angajator și renumele internațional al grupului hotelier, semn că pe oameni îi ajută la CV o experiență dobândită la Accor.

Sectorul hotelier a pierdut destul de mult în perioada pandemiei, dat fiind că foarte multe persoane s-au reprofilat și acum cumva noi trebuie să reîncepem procesul de atragere și de reeducare a persoanelor să fie interesate să descopere acest domeniu în care pot să-și dezvolte o carieră. Mă refer aici în special la tineri, pentru că tinerii sunt principala noastră resursă, principala zonă către care noi ne orientăm.

Retail jobs

Felicia Dincă, Talent & Culture Manager România & SEE Accor

Accor

Citește și: Manager de hotel: Un băiat m-a întrebat la interviul de angajare dacă aș putea trăi cu 2.000 de lei pe lună. „Soluția e să îți iei un doilea job”

De la angajat la manager: Cum poți să avansezi într-un hotel

O întrebare pe care foarte mulți candidați o adresează la un interviu de angajare este „Cum pot să avansez”, din dorința de a ști ce oportunități de dezvoltare profesională pune la dispoziție respectiva organizație. La hotelurile din lanțul Accor, Felicia ne spune că angajatul are șansa de a învăța constant lucruri noi și de a se perfecționa din ziua 1 de când pășește în hotel.

„Totul depinde de ce își dorește persoana respectivă să facă. Deci pot să garantez în acest moment că o persoană nou angajată, dacă își dorește ca în trei ani să devină manager, are posibilitatea ca în acest interval să devină manager. Ce avem în Accor este posibilitatea de a învăța. Avem o mulțime de instrumente care ne ajută să să ne dezvoltăm. Pe lângă dezvoltarea la locul de muncă care se întâmplă pentru absolut toți angajații, nu avem nevoie ca tu să știi în mod special hotelărie. Important este să-ți dorești și să vrei să înveți”, spune reprezentantul Accor care are deschisă și o academie unde angajații pot învăța de la profesioniștii din industrie.

Totodată, angajații Accor pot face tranziția de la un hotel la altul. De pildă, un angajat poate să vadă cum este să lucrezi pentru un hotel din gama economic sau ce înseamnă să lucrezi pentru un hotel din gama MIT scale sau lux.

Compania oferă angajaților și platforme de învățare online, în care fiecare poate învăța în ritm propriu. Ca beneficii extrasalariale, salariații Accor primesc, printre altele, asigurări medicale de sănătate, tichete de masă, dar și bonusuri financiare de Crăciun, Paște, aniversări, zile de naștere.

„Nu doar salariul este cel care ține omul și iarăși vorbesc și din experiență. Poți să-l atragi pe un angajat și prin beneficiile extrasalariale. Omul va sta în funcție de cât de bine se va simți la locul de muncă, în funcție de cât de mult va fi respectat, în funcție de cât de mult va fi implicat în pregătirea produsului finit, în cazul, în cazul nostru în pregătirea unor servicii de foarte bună calitate”, mai spune Felicia Dincă.

Generația Z care „chestionează” tot timpul

În România, peste 1 milion de angajați fac deja parte din generația Z. Sunt inteligenți, motivați să facă o schimbare în lume, inovatori, responsabili și înțelegători. Cunoscuți drept „nativi digitali”, ei au crescut într-o lume modelată de online și de internet. Tot ei sunt și cei care pun mereu întrebări pentru că vor să se implice activ și să înțeleagă rațiunea din spatele unei activități, fără să mai facă în liniște tot ce le spune șeful să facă, o practică mai des întâlnită în lucrul cu generațiile din trecut. Acest trend a devenit popular datorită flexibilității și recompenselor pe care angajatul le poate obține, atunci când se implică mai mult în proiectele și deciziile companiei.

„Generatia Z tot timpul chestionează, pune întrebari. Adică trebuie să le explici, să vii cu argumente de ce trebuie să facă un anumit lucru. Nu mai e toată lumea de acord. Nu, nu mai funcționează cu heirup, sau că `așa a spus șeful`. Nu mai merge așa. Este o presiune destul de mare pe pe pe șefi în prezent pentru că trebuie să-și argumenteze deciziile în fața oamenilor. Numai în momentul în care omul respectiv a înțeles de ce trebuie să facă un anumit lucru într-un anume fel, numai atunci el îl va face așa.

Urmăriți întreaga discuție în cadrul emisiunii HR Talks, un proiect editorial realizat de wall-street.ro prin care ne dorim să venim cu o abordare cât mai practică în dezbaterea celor mai importante teme și trenduri din piața muncii, alături de manageri și specialiști din industrie.

Sursa foto: Wall-Street.ro