28 Iulie 2023

[GALERIE FOTO] Cele mai frumoase plaje cu nisip negru din Europa



Poate te-ai săturat de Mamaia, Vama Veche sau Nisipurile de aur și ai vrea să încerci și o plajă mai deosebită - de pildă, una cu nisip negru. Am ales cele mai frumoase plaje cu nisip negru din zona Europei, ca să fie totuși și relativ accesibile pentru români. Iar dacă te întrebi de ce nisipul lor are această culoare, răspunsul e simplu: provine din măcinarea unor roci de culoare neagră, cum ar fi magnetitul sau bazaltul. Cum rocile de acest tip sunt formate de obicei din lavă, plajele cu nisip negru apar, în general, în apropierea vulcanilor, stinși sau nu.

Plaja Reynisfjara (Islanda)

Cunoscută și drept plaja Vik, după satul din apropiere, Reynisfjara este unică pentru formele geometrice uluitoare ale stâncilor. Peisajul fantastic a fost utilizat, de altfel, și pentru secvențe din ”Game of Thrones”, ”Star Wars: Rogue One” și ”Star Trek: Into Darkness”. Are însă și o parte neagră (afară de nisip): apele sunt extrem de înșelătoare și riscul de înec este foarte mare – în ultimul deceniu, 5 turiști și-au pierdut viețile aici. Ca urmare, autoritățile le recomandă turiștilor să stea la distanță de țărm.

FOTO: Unsplash


Plaja Perissa (Grecia)

Plaja Perissa, în sud-estul insulei Santorini, este probabil cea mai cunoscută plajă cu nisip negru printre turiștii români. Are în spate o poveste apocaliptică, o adevărată tragedie istorică: erupția vulcanului din insulă, acum trei milenii și jumătate, a dus la distrugerea civilizației minoice, iar lava, în contact cu apa, s-a tranformat în nisipul negru. Tot în Santorini, ceva mai la nord, se află o altă plajă cu nisip negru, Kamari.

FOTO: Pixabay


Plaja Seixal (Portugalia)

Aflată în nordul insulei Madeira, plaja Seixal este acoperită cu un nisip negru, moale și strălucitor. Farmecul acestei plaje e dat însă și de frumusețea munților care o înconjoară. Nu este de mirare că a devenit cea mai fotografiată plajă din Madeira – ceea ce prezintă și un neajuns: este destul de aglomerată.

FOTO: Shutterstock


Playa Jardin (Spania)?

Playa Jardín este una dintre cele mai frumoase plaje din Tenerife și a fost creată de mâna omului. Mai precis, este opera arhitectului și artistului plastic local César Manrique, care a conceput în anii ‘90 această plajă urbană cu nisip negru, lungă de un kilometru, este înconjurată de grădini, dincolo de care găsești o promenadă cu cafenele și restaurante.

FOTO: Unsplash


Plaja Stokksnes (Islanda)

Peninsula Stokksnes de pe coasta de sud-est a Islandei adăpostește o plajă uluitoare cu nisip negru, în apropierea unui sat de pescari, la 460 km de Reykjavik. Nu este o plajă amenajată, ci un loc splendid pentru firi melancolice sau sălbatice.

FOTO: Pixabay


Plaja Formosa (Portugalia)

Cea mai mare plajă din Madeira, lângă Funchal, este vestită pentru nisipul său negru. Deși este fin, plaja are totuși multe pietre, deci e bine să ai grijă la picioare. Este însă foarte bine amenajată (Formosa are și distincția Blue Flag), iar în apropiere și-a făcut o vilă Cristiano Ronaldo.

FOTO: Pexels


Plaja Los Gigantes (Spania)

Los Gigantes este plaja resortului Santiago del Teide din Tenerife. ”Giganții” sunt stâncile de 800 de metri care înconjoară localitatea și care sunt una dintre cele mai cunoscute atracții ale insulei. Plaja cu nisip negru, cunoscută și drept Playa de Los Guios sau Playa Argel, este mică, dar extrem de bine amenajată.

FOTO: Pexels


Plaja Ficogrande (Italia)

Aflată pe insula Stromboli de lângă Sicilia, chiar la poalele faimosului vulcan, Ficogrande este o plajă Blue Flag cu nisip negru, fin și ape cristaline. Singurul neajuns este că e o plajă destul de mică, măsurând în jur de 600 de metri lungime. Insula este însă ușor accesibilă din Messina.

FOTO: Pixabay


Baixa d'Areia (Portugalia)

O mică plajă izolată din insula vulcanică Sao Miguel, în Azore, Baixa d’Areia este înconjurată de vegetație exotică și stânci negre de bazalt. Este un loc superb, dar destul de puțin cunoscut, așa că nu te aștepta la facilități turistice; există totuși un mic resort în Caloura, satul din apropiere. Partea bună este că nu e nici aglomerată, precum alte plaje cu nisip negru mult mai vestite.

FOTO: Pexels


Plaja de diamant, Brei??amerkursandur (Islanda)

Plaja de diamant din Breiðamerkursandur se află pe o câmpie glaciară din sudul Islandei. Nu e un loc pentru făcut plajă, dar este perfectă pentru fotografii, datorită contrastului între gheață și nisipul negru. De asemenea, aici poți vedea încălzirea globală în acțiune: în fiecare an este tot mai puțină gheață și tot mai mult nisip.

FOTO: Pixabay


Plaja Ureki (Georgia)

Pe malul Mării Negre, Ureki are renumele de a fi singura plajă cu nisip negru magnetic din lume (și singura plajă decentă din Georgia). Este probabil cea mai puțin pitorească din acest clasament, iar amenajările sunt la nivel de 2 Mai, dar nisipul este renumit pentru proprietățile sale vindecătoare. Are însă și o istorie sumbră în spate – aici s-a aflat un lagăr din gulagul stalinist.

FOTO. Shutterstock




Citeste si