25 Aprilie 2024

Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a evita aglomerările



Veneţia a devenit primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori în cadrul unui experiment menit să descurajeze turiştii să sosească în perioadele de vârf, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Cu toate acestea, acesta nu este singurul loc din Italia care a introdus recent noi măsuri menite să încetinească fluxurile turistice.

Iată câteva dintre iniţiativele în vigoare în prezent.

Veneţia

(Sursa foto: Shutterstock)

Oraşul lagunar a introdus bilete pentru călătorii de o zi care costă cinci euro şi sunt valabile de la 08:30 la 16:00, ora locală. Experimentul a intrat în vigoare la 25 aprilie, o sărbătoare naţională în Italia. Bilete vor fi necesare pentru următoarele 10 zile şi ulterior pentru majoritatea weekend-urilor până la jumătatea lunii iulie.

Alte oraşe, precum Como, au anunţat că iau în considerare introducerea unei măsuri similare, dar aşteaptă să vadă cum funcţionează iniţiativa de la Veneţia înainte de a lua o decizie.

Pe lângă aceasta, autorităţile din Veneţia au spus că din iunie va limita dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane şi va interzice utilizarea difuzoarelor de către ghizii turistici.

Florenţa

(Sursa foto: Shutterstock)

Florenţa a anunţat în octombrie că interzice noile închirieri rezidenţiale pe termen scurt pe platforme precum Airbnb în centrul său istoric. De asemenea, a oferit trei ani de reduceri fiscale proprietarilor de închirieri de vacanţă pe termen scurt, dacă încep să ofere locaţii obişnuite pentru rezidenţi.

Celebrul muzeu al oraşului, Uffizi, oferă reduceri persoanelor care sosesc înainte de ora 08.55 şi preţuri mai mici în afara sezonului. Pentru a diminua aglomeraţia, muzeul se închide şi la ora 22:00 o dată pe săptămână.

Cinque Terre

(Sursa foto: Unsplash)

Cele cinci sate care alcătuiesc Cinque Terre de pe Riviera italiană sunt în mod constant asaltate de vizitatori.

Pentru a încerca să reducă supraaglomerarea în perioadele de vârf, autoritatea care supraveghează zona a declarat săptămâna aceasta că va percepe vizitatorilor 15 euro pentru a merge pe cea mai celebra potecă de coastă. În plus, poteca poate fi parcursă doar într-o singură direcţie.

Capri

(Sursa foto: Wall-Street.ro)

Mica insulă pitorească care se află peste golf faţă de oraşul Napoli din sud şi-a dublat taxa de intrare, care se adaugă automat la biletele de feribot, la 5 euro. Taxa se va percepe în perioada 1 aprilie - 1 octombrie.

Insulele Capri, Ischia, Procida, Lampedusa și Linosa au introdus limite sau interdicţii definitive la maşinile celor care nu sunt rezidenţi în timpul principalului sezonului turistic.



Citeste si