11 August 2008

3.500 de locuri de cazare in cadrul programului 'O saptamana la mare'

Aproape 3.500 de locuri sunt puse la dispozitie in hotelurile de pe litoral, in luna septembrie, prin programul "O saptamana la mare", a anuntat, vineri, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

"In conditiile in care tot mai multi romani sunt tentati sa-si petreaca concediile in strainatate, amagiti de multe ori de o promovare agresiva, Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc considera ca turistii romani trebuie sa fie incurajati sa-si petreaca vacantele in Romania”, se arata intr-un comunicat de presa al federatiei.

Oferta speciala se va adresa tuturor categoriilor de turisti, pe principiul "primul venit - primul servit". Un sejur la un hotel de o stea va costa 129 de lei de persoana, la unul de doua stele pretul va fi de 159 de lei, iar la unitatile de cazare de trei stele - de 189 de lei. Tarifele sunt pentru sase nopti de cazare, fara servicii de masa, cu TVA inclus 9%. Editia de toama va incepe de la 1 septembrie 2008, iar tarifele practicate vor fi similare editei din luna iunie, se mai arata in comunicatul patronatului.

In programul “O saptamana la mare”s-au inscris numai 15 societati hoteliere de pe litoral, care au pus la dispozitie aproape 3.500 de locuri pe serie. Biletele pentru aceste hoteluri au fost puse deja in vanzare prin intermediul agentiilor de turism din intreaga tara.



Citeste si