8 Decembrie 2008

Lufthansa vrea sa fie cea mai mare companie aeriana din Europa



Compania aeriana germana Lufthansa a semnat vineri un acord pentru preluarea grupului Austrian Airlines, ce genereaza in prezent pierderi, operatiune ce o va transforma in cea mai mare companie aeriana din Europa, in contextul in care sectorul se confrunta cu probleme, scrie Reuters.

Intr-o prima etapa, Lufthansa va cumpara o participatie de 42% din Austrian Airlines(AUA), de la compania austriaca OeIAG, insa planuieste o preluare completa cu 377 milioane euro, dupa ce autoritatile de la Bruxelles vor aproba fuziunea, conform NewsIn.

Companiile aeriene din intreaga lume se confrunta cu dificultati, din cauza pretului combustibilului si scaderii cererii, pe fondul recesiunii mondiale, iar Lufthansa concureaza cu Air France KLM si British Airways pentru pozitia de lider in Europa.

AUA se adauga altor companii aeriene ce sunt cumparate de Lufthansa: Brussels Airlines, compania britanica bmi si partenerul german Eurowings. De asemenea, grupul german concureaza cu Air France pentru o alianta cu Alitalia.

British Airways a dezvaluit in aceasta saptamana ca este in discutii cu compania australiana Qantas, dupa ce a inceput in prima parte a anului negocierile cu grupul spaniol Iberia, negocieri ce sunt inca in desfasurare. Ryanair incearca sa cumpere compania aeriana irlandeza Aer Lingus.



Citeste si