30 Ianuarie 2009

Eximtur vrea afaceri de 44 mil. euro in 2009, in crestere cu 10%

Eximtur a realizat in 2008 o cifra de afaceri de 40,5 milioane euro, in crestere cu 15% fata de anul precedent, iar pentru 2009 compania vizeaza o crestere cu 10 procente, pana la 44 milioane euro, a anuntat compania.

Potrivit reprezentantilor companiei, din cifra de afaceri pentru 2008, cate aproximativ 25% o reprezinta turismul intern si extern, 45% biletele de avion si 5% - alte servicii.

"Pentru anul 2009 ne dorim o crestere de 10% a cifrei de afaceri, data in principal de cresterea vanzarilor on-line prin intermediul noului site care va fi lansat in prima jumatate a lunii februarie", sustine directorul general al Eximtur, Lucia Morariu.

La inceputul anului trecut, reprezentantii companiei Eximtur estimau pentru 2008 inregistrarea unei cifre de afaceri de circa 45 milioane de euro, in 2007 valoarea acesteia fiind de 35 milioane de euro.

Eximtur are in prezent 12 agentii proprii, in Arad, Baia Mare, Bucuresti, Cluj Napoca, Oradea, Sibiu, Suceava si Timisoara si doua sedii administrative, in Cluj Napoca si Timisoara.



Citeste si