5 August 2010

Romanii sunt pe val: Creste numarul croazierelor vandute pe piata locala



Royal Caribbean Cruises, unul din cei mai mari operatori de croaziere din lume, a inregistrat, in primul semestru al anului, o crestere de 32% a croazierelor vandute pe piata locala fata de perioada similara a anului precedent.

Turistii romani sunt interesati in principal de croazierele europene, iar media de varsta a celor ce aleg sa plece intr-o croaziera este de circa 35 de ani. “Suma medie pe care romanii o cheluiesc pentru o croaziera este de 1000 de euro, desi exista si oferta care incep de la 500 de euro. Romanii sunt niste turisti repetitivi, si revin pentru alte croaziere”, a declarat Rama Rebbapragada, vicepresedintele Royal Caribbean Cruises.

Incepand de anul viitor, portul Constanta va fi inclus in itinerariul Azamara. “Romanii vor avea ocazia sa vada cum arata un vas de croaziera, pentru eventualitatea in care vor opta pentru o astfel de vacanta. Nu va fi insa posibil imbarcarea din portul Constanta, insa, pe viitor, daca piata o va cere, luam in considerare si aceasta optiune”, a mai spus Rebbapragada.

Potrivit reprezentantilor Royal Caribbean Cruises, cea mai buna perioada de rezervare a unei croaziere este cu un an inainte. “Acum 10 ani, cand putini romani optau pentru acest gen de vacanta, rezervarile se faceau cu 1 luna inainte. Acum, rezervarile se fac cu 6 luni inaintea croazierei”.

La sfarsitul anului trecut, Royal Caribbean Cruises a lansat cel mai mare si mai scump pachebot construit vreodata, Oaza Marilor (Oasis of the Seas) care poate transporta pana la 6.360 de pasageri si 2.000 de membri ai echipajului.

In Romania, Royal Caribbean Cruises este reprezentanta de agentia World Travel, condusa de omul de afaceri Nicolae Demetriade.

Moda croazierelor, care a pornit din Statele Unite in anii '70 prin calatorii in Caraibe si Bahamas, iar apoi in Mexic, a cucerit treptat Europa, cu voiaje in Mediterana, Marea de Nord si Marea Baltica, iar apoi catre Oceanul Atlantic.



Citeste si