Acest acord este "foarte bun, în special pentru lumea democratică şi pentru multilateralism", a declarat reporterilor Luiz Inacio Lula da Silva.
"Este puterea parteneriatului şi a deschiderii", a adăugat liderul european, concluzionând că, "astfel, creăm o prosperitate adevărată".
Reacțiile agricultorilor din România nu au întârziat să apară. Unul dintre cei mai mari producători de tomate din bazinul legumicol Glodeanu Sărat apreciază că acordul cu blocul Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay) va afecta producţiile româneşti, în situaţia în care retaileri vor putea opta pentru produse la jumătate de preţ faţă de cele din piaţa locală, situaţie care ar putea contribui în următorii ani la diminuarea drastică a suprafeţelor cultivate. Mai multe detalii aici.
Acordul Mercosur: Un mesaj foarte puternic într-un moment în care dreptul internațional este amenințat
Prin intermediul Mercosur, cele două blocuri transmit "un mesaj foarte puternic într-un moment în care dreptul internaţional este ameninţat, când ţări precum China se angajează în concurenţă neloială în comerţul internaţional şi când ţări precum Statele Unite îşi majorează tarifele", a declarat preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, prezent şi el la Rio.
În mijlocul tulburărilor geopolitice globale, Lula şi Ursula von der Leyen au lăudat alianţa dintre cele două blocuri dincolo de comerţ.
"Uniunea Europeană şi Mercosur împărtăşesc valori precum respectul pentru democraţie, statul de drept şi drepturile omului", a declarat liderul de stânga brazilian.
Preşedinta Comisiei Europene a lăudat conducerea gazdei sale, pe care a descris-o ca fiind bazată pe un angajament faţă de democraţie, o ordine internaţională bazată pe reguli şi respect, în special pentru alte ţări.
Pe o altă temă, cea a "materiilor prime critice", aflată la intersecţia intereselor economice şi a problemelor de suveranitate naţională, von der Leyen a subliniat că Europa şi Brazilia "se îndreaptă spre un acord politic foarte important", ce vizează investiţii comune în "litiu, nichel şi elemente de pământuri rare".
În opinia sa, "acest lucru este esenţial pentru tranziţia noastră digitală şi ecologică, precum şi pentru independenţa noastră strategică într-o lume în care mineralele tind să devină un instrument de coerciţie".
La conducerea celei mai mari economii a Americii Latine, o putere agricolă mondială, Lula a jucat un rol crucial în avansarea acordului comercial UE-Mercosur. Cu toate acestea, el nu va participa la ceremonia de semnare a acestuia.
Acordul Mercosur: Una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume
După semnare sa sâmbătă, la Asuncion, acest acord comercial ce creează una din cele mai mari zone de liber schimb din lume va trebui ratificat de către Parlamentul European. Votul ar putea fi strâns, chiar dacă o majoritate pare să fie în favoarea acordului.
Întâlnirea de la Rio şi semnarea acordului sâmbătă au loc într-un moment crucial pentru America de Sud, în care ţările din regiune se confruntă cu noua situaţie creată de capturarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro pe 3 ianuarie, în timpul unei operaţiuni militare americane dramatice.