Inteligența artificială ar putea schimba prețurile din supermarketuri. De ce doi clienți ar putea plăti diferit pentru același produs

Sursǎ foto: Tazz

Inteligența artificială ar putea schimba prețurile din supermarketuri. De ce doi clienți ar putea plăti diferit pentru același produs

Cuprins Articol:
Inteligența artificială este folosită tot mai mult de marile lanțuri de supermarketuri și restaurante pentru gestionarea stocurilor, reducerea risipei alimentare și optimizarea prețurilor. Experții avertizează însă că aceste tehnologii ar putea permite companiilor să stabilească prețuri diferite pentru același produs, în funcție de datele personale și comportamentul fiecărui cumpărător, relatează CNBC.

Digitalizarea comerțului alimentar aduce schimbări în modul în care sunt stabilite și afișate prețurile

Sistemele bazate pe inteligență artificială pot analiza cererea, disponibilitatea produselor, prețurile concurenților și obiceiurile de cumpărare, permițând retailerilor să ia decizii comerciale mult mai rapid.

Deși aceste tehnologii pot contribui la reducerea costurilor și la oferirea unor reduceri, specialiștii atrag atenția asupra riscului ca prețurile să devină tot mai greu de comparat între consumatori, potrivit informațiilor publicate de CNBS.

Marile lanțuri comerciale introduc inteligența artificială în magazine

Potrivit CNBC, retailerul american Kroger utilizează platforma Flashfood pentru comercializarea la preț redus a produselor alimentare care se apropie de data expirării. 

Sursa citată susține că tehnologia ajută la reducerea risipei alimentare și facilitează accesul consumatorilor la produse mai ieftine.

În paralel, companii precum Walmart, Kroger, Amazon Fresh și Whole Foods adoptă etichete electronice de raft, care permit actualizarea rapidă a prețurilor afișate în magazine.

Sisteme similare sunt introduse și în Marea Britanie, inclusiv de lanțuri precum Tesco, Morrisons și Asda. Aceste instrumente nu presupun aplicarea unor prețuri diferite fiecărui client, dar creează infrastructura necesară pentru modificarea mai rapidă a tarifelor.

Cum ar putea inteligența artificială să stabilească prețuri diferite pentru cumpărători

Una dintre principalele preocupări ale specialiștilor este extinderea prețurilor dinamice și a celor personalizate.

Prețurile dinamice se modifică în funcție de condițiile pieței, precum cererea, momentul achiziției sau tarifele concurenților. Acest mecanism este utilizat de mult timp în transportul aerian, industria hotelieră și serviciile de transport la cerere.

Astfel, istoricul cumpărăturilor, localizarea, comportamentul online sau preferințele individuale ar putea fi folosite pentru a estima suma maximă pe care o persoană este dispusă să o plătească.

Într-un asemenea scenariu, doi cumpărători ar putea primi oferte diferite pentru același produs, fără să cunoască neapărat criteriile utilizate pentru stabilirea prețului.

Experții avertizează asupra riscurilor pentru consumatori

Miroslava Marinova, specialistă în drept comercial la University of East London, explică, potrivit CNBC, că diferența dintre prețurile dinamice și cele personalizate devine tot mai greu de delimitat atunci când retailerii combină informațiile despre piață cu datele individuale ale clienților.

La rândul lor, economiștii Băncii Angliei Clare Lombardelli și Rupal Patel au analizat implicațiile tehnologiilor avansate asupra modului de stabilire a prețurilor.

Aceștia atrag atenția asupra posibilității apariției unei forme de discriminare prin preț, în care fiecare consumator ar putea ajunge să plătească o sumă apropiată de valoarea maximă pe care este dispus să o ofere.

McDonald's, acuzat că utilizează inteligența artificială pentru stabilirea prețurilor

McDonald's se confruntă în Statele Unite cu o acțiune în justiție la nivel federal, în care compania este acuzată că folosește un sistem bazat pe inteligență artificială pentru stabilirea prețurilor din restaurantele sale. 

Reclamanții susțin că mecanismul ar contribui la practicarea unor prețuri excesive pentru produse precum Big Mac și cartofii prăjiți, potrivit informațiilor preluate de News.ro.

Compania respinge acuzațiile și susține că nu utilizează inteligența artificială pentru a determina cât este dispus să plătească fiecare client. McDonald's afirmă că oferă francizaților instrumente, cercetări și recomandări pentru fundamentarea deciziilor comerciale.

McDonald's respinge acuzațiile privind utilizarea AI pentru stabilirea prețurilor individuale

McDonald's respinge acuzațiile potrivit cărora ar utiliza inteligența artificială pentru a determina cât este dispus să plătească fiecare client. 

Compania susține că pune la dispoziția operatorilor restaurantelor în franciză instrumente, cercetări și recomandări care îi ajută să ia decizii comerciale.

Personalizate pentru tine