Analiză: Europa a investit 200 de miliarde de euro pentru a dezvolta sectorul mașinilor electrice

Sursǎ foto: Smile Fight / Shutterstock

Analiză: Europa a investit 200 de miliarde de euro pentru a dezvolta sectorul mașinilor electrice

Cuprins Articol:
Un nou studiu arată scara investițiilor totale pe care țările europene, atât cele din Uniunea Europeană, dar și state extracomunitare ca Elveția, le-au făcut pentru a construi infrastructura necesară tranziției către mașini electrice, scrie Automotive News.

Unde au fost făcute cele mai mari investiții pentru tranziția electrică

Investițiile s-au concentrat în principal pe lanțul de aprovizionare cu baterii, cu 109 miliarde de euro angajate până în prezent în această zonă, în contextul în care continentul încearcă să facă față monopolului chinez asupra producției de baterii. Deși sumele sunt însemnate, s-a observat că mai multe start-up-uri europene de producție a bateriilor s-au lovit de diverse piedici, inclusiv Northvolt, care a intrat în faliment

China a fabricat peste 80% din totalul bateriilor făcute în 2025 în lume, inclusiv cele utilizate în afara sectorului vehiculelor electrice, a declarat Agenția Internațională pentru Energie la începutul acestui an. „Europa produce acum baterii pentru aproximativ unul din trei autoturisme electrice vândute pe continent, iar capacitatea anunțată ar putea satisface cererea viitoare dacă este utilizată integral”, a declarat New Automotive, realizatorul studiului. 

Totodată, aproximativ 60 de miliarde de euro au fost investiți în producția de vehicule electrice, concentrându-se pe conversia uzinelor auto vechi, pe lângă construcția de alte hub-uri de producție noi concentrate exclusiv pe asamblarea de EV-uri. Cu alte cuvinte, sub 30% din sumă a fost pompată în construcția de EV-uri, în condițiile în care localizarea rămâne cheie pentru ca europenii să reziste în fața rivalilor chinezi. 

Investițiile în infrastructura de încărcare au totalizat cel mult 46 miliarde de euro

Investițiile în infrastructura de încărcare au totalizat undeva între 23 și 46 de miliarde de euro pentru implementarea de stații publice, peste 1 milion de puncte publice de încărcare fiind instalate în întreaga Europă. Peste 3,5 miliarde de euro au fost investite în fabricarea acestei infrastructuri, arată sursa citată.

„Aceste investiții susțin peste 150.000 de locuri de muncă, fiind așteptate încă 300.000 de locuri de muncă dacă toate proiectele anunțate sunt realizate pe deplin”, a declarat Chris Heron, secretar general al grupului de campanie E-Mobility Europe, despre raport, într-o declarație separată. Raportul New Automotive a arătat însă diferențe notabile la nivelul statelor europene, marele producător auto Germania reprezentând aproape un sfert din investițiile regiunii.

„Germania este punctul central atât pentru producția internă, cât și pentru lanțurile valorice europene mai largi, principalii producători de echipamente originale (OEM) efectuând tranziții la scară largă alături de marii producători internaționali de baterii”, a declarat New Automotive. Germania este și cea mai mare piață de mașini noi din UE.

Comisia Europeană a dezvăluit în decembrie un plan de renunțare la interdicția anterioară de a comercializa după 2035 mașini termice alimentate pe benzină și motorină, în urma presiunilor din partea industriei auto din regiune. Aceasta a fost văzută drept cea mai mare retragere a blocului comunitar de la politicile sale ecologice din ultimii ani, dar normele de CO2 din 2035 sunt considerate oricum ca un „ban de facto”, au spus reprezentanți ai unor mari companii auto. 

Heron a declarat că Germania, Italia și Europa Centrală și de Est s-au opus oficial cadrului UE pentru 2035 privind autoturismele și camionetele, în timp ce mai mult de jumătate din investițiile urmărite sunt concentrate în aceste regiuni. „Franța și Spania se remarcă ca alți beneficiari majori (ale investițiilor)”, a adăugat el.

Personalizate pentru tine