13 imagini
Cât costă noul Jeep Compass

Dezvăluit la mijlocul anului trecut, SUV-ul Compass a ajuns și în România cu un aspect robust, dar și o gamă variată de motorizări. Utilizând platforma STLA Medium îi permite să fie versatil la acest capitol, ceea ce înseamnă că din ofertă nu lipsesc propulsoarele mild-hibrid, cele mai accesibile, dar nici alternativele hibrid plug-in și 100% electrice. Cu modelul compact Avenger a obținut titlul de „Mașina Anului în Europa”, există speranțe mari și în spatele fratelui său mai mare.
Într-o primă fază, Auto Italia, care aduce în țară mărcile italienești din grupul Stellantis, dar și marca Jeep, a confirmat doar prețurile pentru versiunea mild hibrid. Aceasta începe de la 28.504 euro + TVA sau 34.490 de euro cu TVA inclus. Peste această sumă importatorul oferă un discount de lansare de 3.000 de euro. Pe lângă nivelul de echipare de bază Altitude, există și echiparea superioară First Edition, de la 38.240 de euro TVA inclus, la care se aplică o reducere puțin mai mare, de 3.600 de euro.
Cel mai probabil, va fi nevoie să mai așteptăm până ce vom afla și prețurile variantelor hibride plug-in, respectiv a lui Compass electric. Ceea ce este interesant este că, la nivel estetic, poți să decelezi rapid dacă te uiți la un Compass în echiparea de bază sau unul într-o variantă superioară de echipare. Asta pentru că modelul de bază are o semnătură luminoasă diferită, mai simplă. Variantele mai scumpe au o bară de LED-uri care conectează globurile optice spate, cât și elementele luminoase în cele șapte pseudo-fante tipice Jeep din față, care acționează la fel ca un „conector” între faruri. Modelul de bază nu are aceste elemente.
Ce tehnologie și echipări are Jeep Compass și ce performanțe oferă

Versiunea mild-hibrid folosește tipicul motor Stellantis de 1,2 litri conectat la un sistem electric de 48V (cu o baterie de 1kWh) cu funcție de starter-generator. Asta înseamnă că sistemul hibrid nu poate să susțină singur deplasarea, dar ajută motorul termic la plecarea de pe loc și în timpul depășirilor, ceea ce reduce consumul și emisiile de CO2.
La fel ca și Avenger cu motorizare termică, și Compass este disponibil cu tracțiune față, dar Jeep promite că mașina are, în continuare, capacități bune și pe teren accidentat. Totuși, cu doar 145 cai putere și 230 Nm, respectiv o gardă la sol care nu este cea mai mare din segment, asta este mai puțin probabil. Producătorul anunță o autonomie totală de 907 kilometri cu rezervorul de 55 de litri, respectiv emisii de 135 g CO2/km.
Pentru teren accidentat, Jeep oferă modurile de rulare „Snow” și „Mud+Sand”, pe lângă modurile pentru rulat pe șosea, Auto și Sport. Șoferul poate comuta între ele folosind un buton dedicat, ușor vizibil pe consola centrală deoarece este plasat pe un suport roșu. Transmisia este una automată DCT cu șase rapoarte.
Versiunea plug-in hibrid oferă un motor termic mai mare, de 1.600 cmc, cu 225 cai putere și 350 Nm, trimiși pe puntea față printr-o transmisie e-DCT cu șapte trepte. În cazul acestei versiuni, vorbim de o autonomie în mod pur electric de 83 kilometri grație unei baterii de 17,9 kWh pe lângă rezervorul pentru motorul termic de 55 litri. În total, autonomia mașinii este de 854 kilometri - mai mică decât la versiunea MHEV pentru că mașina este mai grea.
Conform Jeep, puterea maximă de încărcare este de 7 kW (AC), iar asta înseamnă un timp de încărcare de două ore și 43 de minute. În segment, există rivali cu încărcare AC la 11 kW, respectiv cu autonomii electrice de 100+ kilometri. În fine, Compass electric este disponibil în trei versiuni, cu trei trepte de putere.
Cea de bază, cu un singur motor electric, oferă 210 cai putere, pe puntea față, și 345 Nm. Această variantă este cuplată cu bateria mai mică, de 74 kWh, care permite o autonomie de 500 kilometri (în ciclu WLTP mixt). Conform Jeep, timpul de încărcare este de opt ore și trei minute prin chargerul standard AC la 11 kW, dar clienții care-și încarcă mașina acasă pot opta și pentru chargerul opțional AC la 22 kW, care reduce timpul de încărcare la doar cinci ore și 15 minute. În fine, prin DC, la o putere maximă de 190 kW, timpul de încărcare de la 20% la 80% este de 31 de minute, în media segmentului.
În plus, mai există o variantă cu 230 de cai putere, tot exclusiv cu tracțiune față. Această variantă are același cuplu, dar vine cu o baterie mai mare, de 96 kWh, ceea ce înseamnă o autonomie maximă de 650 de kilometri - cea mai generoasă dintre toate versiunile disponibile. Acest model se încarcă mai greu prin AC (peste 10 ore și 40 de minute la 11 kW, respectiv peste 5 ore și 40 de minute la 22 kW), dar timpul de încărcare prin DC la 190 kW (20-80%) este similar, adică 32 de minute.
Aceleași timp pentru încărcare este valabil și pentru unica versiune cu două motoare electrice, denumită 4xe. Aceasta are tot bateria mare de 95 kWh, însă autonomia este de 600 kilometri din cauza greutății suplimentare. Cuplul este de 345 + 232 Nm (motorul electric de pe puntea spate oferă mai puțin cuplu), în timp ce puterea maximă este de 375 cai putere.
Indiferent de nivelul de echipare și de trenul de propulsie ales, Compass oferă prize USB tip C, banchetă rabatabilă spate 40-20-40, climatizare bi-zonă, keyless entry, sistem de cruise control adaptiv cu tehnologie autonomă de nivel 2 (cu lane keep assist cu centrare), respectiv o serie de alte sisteme active (ADAS) de siguranță, inclusiv asistență la parcare, lane-departure warning, collision prevention și aprindere automată a farurilor.
Peste aceste, First Edition plusează cu volan încălzit, scaune față încălzite, parbriz încălzit în zona inferioară, dar și iluminare ambientală multicoloră. În plus, First Edition are faruri Matrix LED, geamuri fumurii, cameră video pentru marșarier, wireless charger pentru telefonul mobil și hayon acționat electric, pe lângă semnătura luminoasă mai complexă despre care am vorbit anterior.
Legat de dimensiuni, mașina măsoară 4,55 metri în lungime, 1,89 metri în lățime și 1,67 metri în înălțime. Conform primelor teste, se pare că spațiul pe bancheta spate nu este cel mai generos din segment, dar portbagajul este mare. În plus, nici suspensia nu a primit prea multe laude, dar critici legate de ținuta de drum și confortul amortizoarelor pot fi aduse și altor modele Stellantis din „colțul” italienesc (plus mărcile americane) - noi cel puțin asta am observat la Avenger EV, anume o ținută destul de rigidă, care nu absoarbe prea bine gropile din oraș. Rămâne de văzut cum se va așeza peste denivelări Compass, care măcar arată cum trebuie un Jeep - iar constructorul american sugerează că va aduce și modele mai mari în Europa.