21 imagini
Ce secrete ascunde noul Renault Duster și cât costă

La nici o lună de la prezentarea lui Renault Filante, noul vârf de gamă al mărcii pe piețe internaționale (în afara Europei), o altă fază a strategiei internaționale Renault a fost finalizată odată cu lansarea celei de-a doua generații a modelului Duster pentru piața din India. Bazat pe aceeași arhitectură CMF-B ca și Duster III făcut în Maroc și România, acest model are însă o serie de dotări cu aer premium ce nu se găsesc pe mașina în specificație europeană.
În realitate, Duster de India și cel de Europa sunt două mașini separate, chiar dacă împart aceeași arhitectură și o serie de elemente de design. În India, Duster este mai înalt cu 4 centimetri, deci nu este vorba doar de un simplu „badge engineering”. Renault a făcut tot acest efort de a individualiza Duster-ul pentru India deoarece modelul este foarte important pe respectiva piață, cu vânzări solide de mai bine de un deceniu.
Piața din India, a treia cea mai mare din lume ca volume de mașini noi vândute anual, crește cam cu 5-10% anual, iar Renault vrea să rămână într-o poziție puternică pe piață, unde spune triumfalist că a „dat drumul” segmentului SUV-urilor compacte cu primul Renault Duster. Anul trecut, în India s-au vândut circa 4,3 milioane de mașini noi, iar Duster reintră într-un segment ultra-competitiv de unde nu lipsesc Maruti Suzuki Jimny (asamblat local), Hyundai Creta și Tata Sierra, aceasta din urmă primind recent o nouă generație.
Primul Duster se vindea în circa 40.000 de unități pe an în India, într-o vreme în care întreg segmentul SUV-urilor reprezenta doar 10% din piața auto din India, conform directorului de produs al Renault, Bruno Vanel, deci potențialul noii generație este „imens” în condițiile în care, în 2025, cam 1 din 2 mașini noi vândute în India a fost un SUV.
În mod neobișnuit, atât în față cât și în spate scrie, cu litere mari, Duster, nu Renault, un semnal că acesta este un nume internațional recunoscut, conform CEO-ului mărcii Renault, Fabrice Cambolive, citat de Autocar. În timp ce prima generație era mult mai apropiată de Dacia Duster făcută în România, noul model este mult mai diferit, încercând să răspundă nevoilor actuale ale indienilor, care cer mai mult inclusiv de la mașinile din segmentele compacte.
Renault a inaugurat un centru de dezvoltare în India, responsabil pentru noul Duster

Cu ajutorul noului centru de dezvoltare din India, Renault a reșit să personalizeze mai bine Duster, reprezentanții mărcii spunând că șasiul a fost „setat” pentru particularitățile șofatului din India. Putem înțelege, cu alte cuvinte, că mașina este gata de drumuri grele, cu un unghi de atac de 25,7 grade și un unghi de degajare de 29,2 grade. Acestea îi permit mașinii săi „iasă de pe asfalt”, conform unui comunicat.
Semnătura LED a farurilor și grila trapezoidală sunt diferite față de Duster-ul din Europa, multe elemente optice fiind desenate de Renault India. La interior, în mod similar, layout-ul este diferit de ceea ce găsim într-un Duster european, cu o planșă de bord ce amintește mai degrabă de un Renault. Vorbim, așadar, de un ecran 7 inchi sau 10,25 inchi pentru instrumentarul de bord (în funcție de versiunea aleasă, dar și un ecran vertical de 10,1 inchi pentru infotainment. Ambele rulează cea mai nouă versiune a sistemului Renault cu Google built-in și funcție pe bază de AI Gemini, iar consola centrală ridicată este inspirată, spune Renault, de modelele mai premium Austral și Rafale.
Din echiparea standard nu lipsesc scaunele ventilate și ajustate electric - ceea ce Duster-ul făcut la noi nu are pe cea mai ieftină echipare - iar lista de opționale a Duster-ului indian include și o trapă panoramică a la Bigster, un hayon acționat electric, tot ca la cea mai mare Dacie din gama europeană, dar și o aplicație mobilă prin care poți controla, de la distanță, o serie de funcții ale mașinii.
Gama de motorizări este limitată, fiind compusă exclusiv din motorul TCe 100 mild-hybrid pe benzină (100 cai putere și 160 Nm) cu o cutie manuală cu șase rapoarte sau mult mai puternicul TCe 160 full-hibrid (160 cai putere și 280 Nm) preluat de pe Symbioz și care este disponibil opțional cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj.
Modelul Duster va fi asamblat local, în uzina Renault din Chennai, unde în trecut se produceau și modele Nissan. Astăzi, Renault este unic proprietar al fabricii, iar acolo se mai fac și modelele Triber (un mini MPV), respectiv Kiger, un hatchback cu gardă la sol mărită și aspirații de off-road, similar ca idee cu Sandero Stepway. Conform Renault, Duster II va ajunge pe piața din India în această primăvară, înainte ca exporturile către piețe precum Orientul Mijlociu sau Africa de Sud să înceapă ulterior.