Durata contractului și constructorul: Principalele caracteristici ale proiectului
Lucrările vor fi realizate de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade SRL – Arcada Company. Durata totală prevăzută este de 42 de luni, dintre care 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.
Conform datelor contractuale, proiectul include:
- 73,5 km lungime traseu
- 2 benzi pe sens
- 57 structuri (24 poduri, 31 pasaje, 2 structuri casetate)
- 6 parcări de scurtă durată
- spații de servicii tip S1
- perdele forestiere
6 noduri rutiere:
- Focșani x A7
- Milcovul (DN23A)
- Măicănești (DN23)
- Corbu (DN23)
- Siliștea (DJ221C)
- Brăila
Valoarea investiției și sursa de finanțare: Traseul Drumului Expres Focșani – Brăila
Valoarea totală a proiectului este de 4,29 miliarde de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027.
Traseul acestui drum expres se desfășoară pe teritoriul județelor 𝗩𝗿𝗮𝗻𝗰𝗲𝗮 și 𝗕𝗿𝗮̆𝗶𝗹𝗮 și va asigura legătura între Autostrada Moldovei (Ploiești - Pașcani) A7, Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați - Tulcea și Drumul Expres Brăila - Galați, Tulcea și Constanța.