Odată cu începutul sezonului de vară, cererea pentru numerar în valută urmează traseele de vacanță ale românilor, au anunțat reprezentanții Tavex. Cele mai solicitate monede sunt asociate destinațiilor turistice populare precum Grecia, Bulgaria, Turcia, Italia, Spania și Albania.
Plata cu cardul în străinătate: De ce să eviți plata în lei la POS și ce monedă să alegi
Euro rămâne valuta preferată pentru vacanțele românilor
Cea mai mare cerere este în continuare pentru euro. Potrivit Tavex, multe dintre destinațiile preferate de români se află în zona euro sau folosesc pe scară largă moneda europeană în sectorul turistic, cum este cazul Greciei, Italiei, Spaniei, Muntenegrului și Bulgariei.
Compania observă o creștere a cererii pentru euro în lunile de vară comparativ cu perioadele anterioare, pe fondul concediilor, călătoriilor în familie și planificării cheltuielilor de vacanță.
Pe lângă euro, există o cerere constantă și pentru valute asociate unor destinații mai îndepărtate, precum yenul japonez, wonul sud-coreean, rupia indoneziană și dongul vietnamez, potrivit Tavex.
Lira turcească și lekul albanez rămân printre cele mai solicitate valute
Lira turcească se află printre cele mai cumpărate valute în lunile iulie și august, perioadă în care Turcia continuă să fie una dintre principalele destinații de vacanță pentru români.
Potrivit observațiilor Tavex, cererea pentru lira turcească s-a menținut în ultimele sezoane de vară la un nivel semnificativ mai ridicat decât în urmă cu câțiva ani, confirmând popularitatea Turciei în rândul turiștilor români.
O evoluție similară este observată și în cazul lekului albanez. Albania continuă să câștige popularitate ca destinație de vacanță, iar cererea pentru moneda locală rămâne ridicată. Tavex precizează că interesul pentru lekul albanez a atins un vârf în vara anului 2024, iar în sezonul următor a fost cu aproximativ 20% mai redus. Chiar și în aceste condiții, cererea rămâne un indicator relevant al interesului pentru această destinație.
De ce preferă românii să aibă numerar în vacanță
Principalele motive pentru care turiștii cumpără valută înainte de plecare sunt de natură practică. Numerarul este folosit pentru plata taxelor de drum, a parcărilor, transportului local, cumpărăturilor de mici dimensiuni, suvenirurilor sau în situațiile în care plata cu cardul nu este disponibilă.
Deși plățile electronice sunt tot mai răspândite, numerarul continuă să joace un rol important în destinațiile turistice, în special în piețe, magazine mici, localități de dimensiuni reduse, pentru taxiuri sau servicii de pe plajă.
„Cererea pentru valută din perioada verii este un indicator foarte bun al modului în care oamenii călătoresc în realitate. Atunci când românii cumpără euro, lire turcești sau leki albanezi, nu este vorba doar despre o tranzacție financiară, ci despre destinațiile pe care le aleg, obiceiurile lor de călătorie și preferințele de vacanță. Oamenii vor să fie pregătiți, mai ales atunci când călătoresc în țări unde moneda locală continuă să joace un rol important în plățile de zi cu zi”, a declarat Victor Dima, Treasury Manager al Tavex România.
Reprezentanții companiei atrag atenția că una dintre cele mai frecvente greșeli este amânarea schimbului valutar până în ultimul moment. Schimbarea banilor în aeroport sau în zone turistice poate reduce opțiunile disponibile și controlul asupra condițiilor de schimb. Din acest motiv, recomandarea este ca turiștii să își asigure din timp cel puțin o parte din bugetul necesar, în special pentru destinațiile care nu utilizează euro.