Iată cu ce carduri poți intra gratuit în lounge-urile aeroporturilor în 2026 și care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești.
Priority Pass și LoungeKey: care este diferența?
Cele mai cunoscute programe care oferă acces în lounge-urile aeroporturilor sunt Priority Pass și LoungeKey. Acestea sunt deținute de aceeași companie, Collinson, însă în majoritatea lounge-urilor care fac parte din una dintre rețele sunt disponibile și pentru cealaltă.
Priority Pass funcționează ca un program dedicat de membership și este asociat frecvent cardurilor Mastercard premium sau unor pachete bancare speciale.
LoungeKey este integrat direct în anumite carduri Visa premium și permite accesul prin cardul bancar sau prin aplicația dedicată.
Cine stabilește condițiile de acces?
În majoritatea cazurilor, regulile de bază nu sunt stabilite de bănci, ci de rețelele internaționale Visa și Mastercard.
Acestea decid câte intrări gratuite sunt incluse pentru fiecare categorie de card și ce nivel minim al tranzacțiilor trebuie realizat pentru a beneficia de acces. Băncile pot însă adăuga propriile condiții. De aceea, două carduri similare emise de instituții diferite pot avea beneficii diferite, număr diferit de accesări gratuite sau reguli suplimentare privind invitații.
Condițiile Visa pentru acces în lounge-uri
Programul Visa Business Lounge oferă acces în saloanele din aeroporturile București-Otopeni, Cluj-Napoca, Timișoara și Viena.
Visa Gold
- 3 intrări gratuite pe an;
- minimum 2.000 lei cheltuiți în ultimele 30 de zile;
- acces pentru titularul cardului.
Visa Platinum
- 6 intrări gratuite pe an;
- minimum 7.500 lei cheltuiți în ultimele 30 de zile;
- acces la programul LoungeKey, cu tarif preferențial pentru intrările internaționale.
Visa Signature
- 10 intrări gratuite pe an;
- minimum 10.000 lei cheltuiți în ultimele 30 de zile;
- 10 intrări gratuite în rețeaua LoungeKey pentru titular și un invitat.
Visa Infinite
- acces nelimitat pentru titular și până la trei invitați;
- minimum 300 lei cheltuiți în ultimele 30 de zile;
- acces gratuit în rețeaua LoungeKey pentru titular și un invitat.
Condițiile Mastercard pentru acces în lounge-uri
Mastercard oferă acces în peste 1.800 de lounge-uri din 146 de țări prin programul Priority Pass.
Pentru a beneficia de acces gratuit, tranzacțiile trebuie să fie efectuate și decontate în luna calendaristică anterioară.
Mastercard Gold
- 3 intrări gratuite pe an;
- minimum 4.500 lei cheltuiți în luna precedentă.
- Mastercard World, Platinum, Business Preferred și Business World
- 5 intrări gratuite pe an;
- minimum 7.000 lei cheltuiți în luna precedentă.
Mastercard World Elite și Corporate
- acces nelimitat pentru titular și un invitat;
- minimum 7.000 lei cheltuiți în luna precedentă.
Condiții de acces în lounge cu Banca Transilvania
Începând cu 1 iulie 2026, deținătorii cardului Mastercard Gold de la Banca Transilvania beneficiază de 4 intrări gratuite pe an în lounge-urile din aeroporturile București și Cluj-Napoca.
Pentru acces este necesar un rulaj de minimum 3.000 de lei realizat în ultimele 30 de zile.
Titularul poate intra gratuit împreună cu un însoțitor, iar pentru invitații suplimentari accesul se plătește.
Condiții de acces în lounge cu BCR
BCR oferă acces în lounge-uri prin mai multe categorii de carduri premium.
Cardurile George Platinum și Visa Platinum includ 6 intrări gratuite pe an și un invitat, dacă titularul a efectuat tranzacții de minimum 7.500 de lei în ultimele 30 de zile.
Visa Gold Credit oferă 3 intrări gratuite pe an, pentru un rulaj minim de 5.000 de lei.
George Gold și Mastercard Gold oferă câte 3 intrări gratuite anual în România și alte 3 în lounge-urile din Viena, pentru tranzacții de minimum 4.500 de lei.
Pentru anumite carduri premium, banca oferă și acces prin Priority Pass în peste 1.700 de lounge-uri din întreaga lume.
Condiții de acces în lounge cu ING Bank
ING a introdus recent noi pachete plătite în aplicație. În cadrul ING Extra Oferta, clienții pot activa un pachet Priority Pass, care oferă acces în lounge-uri din toată lumea și include 4 intrări gratuite pe an.
Separat, clienții ING care dețin card Platinum pot beneficia de acces în business lounge-urile din România. Oferta include 6 intrări gratuite pe an în lounge-urile aeroporturilor Otopeni, Timișoara și Cluj-Napoca, valabile doar pentru titularul cardului.
Pentru a beneficia de acces, clientul trebuie să fi efectuat plăți de minimum 7.500 de lei cu cardul Platinum, la POS sau online. Transferurile de bani nu sunt luate în calcul.
Condiții de acces în lounge cu Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank oferă acces în lounge-uri prin cardurile premium Visa Gold, Visa Platinum, Visa Signature și Visa Infinite, atât în varianta de debit, cât și de credit.
Visa Gold
- 3 intrări gratuite pe an pentru titular;
- acces în lounge-urile din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Viena;
- este necesar un volum de tranzacții de minimum 2.000 de lei în ultimele 30 de zile.
Visa Platinum
- 6 intrări gratuite pe an pentru titular;
- acces în lounge-urile din România și Viena;
- prag de tranzacții de minimum 7.500 de lei în ultimele 30 de zile;
- abonament gratuit LoungeKey pentru acces în peste 1.800 de lounge-uri internaționale;
- tarif preferențial de 30 de euro pentru fiecare acces în rețeaua LoungeKey.
Visa Signature
- 10 intrări gratuite pe an în lounge-urile din România și Viena;
- minimum 10.000 de lei cheltuiți în ultimele 30 de zile;
- 10 intrări gratuite în rețeaua LoungeKey pentru titular și un invitat;
- după epuizarea accesărilor gratuite, se aplică un tarif preferențial de 30 de euro per persoană.
Visa Infinite
- acces nelimitat pentru titular și până la trei invitați în lounge-urile din România și Viena;
- prag minim de tranzacții de 300 de lei în ultimele 30 de zile;
- acces gratuit în peste 1.800 de lounge-uri internaționale prin LoungeKey;
- acces gratuit pentru titular și un invitat în rețeaua LoungeKey, iar invitații suplimentari beneficiază de tarif preferențial.
Condiții de acces în lounge cu Salt Bank
Salt Bank oferă una dintre cele mai generoase facilități pentru clienții săi premium. Deținătorii cardului Platinum Fondator au acces la peste 1.800 de lounge-uri Priority Pass din 146 de țări.
- Cei care cheltuiesc peste 5.000 de lei pe lună primesc 10 intrări gratuite și până la 5 invitații.
- Pentru tranzacții între 1.000 și 4.999 de lei pe lună sunt oferite 5 intrări gratuite și o invitație.
- Dacă pragul minim nu este îndeplinit, accesul poate fi cumpărat cu 35 de dolari pe vizită.
Condiții de acces în lounge cu Revolut
Revolut funcționează diferit față de băncile clasice. În locul unui prag minim de tranzacții, accesul la lounge-uri depinde de tipul abonamentului ales.
Planul Revolut Ultra, care costă 260 de lei pe lună, oferă acces nelimitat în lounge-urile incluse în program. Utilizatorii celorlalte abonamente pot cumpăra acces în lounge-uri la prețuri reduse direct din aplicație. Dezavantajul pentru români la cardul Revolut este că nu oferă acces în lounge-ul din Aeroportul Internațional Henri Coandă București.
Cât costă accesul într-un lounge din Aeroportul Otopeni dacă nu ai un card premium
Cei care nu dețin un card premium sau nu îndeplinesc condițiile impuse de bancă pot intra în Business Lounge-ul din Aeroportul Henri Coandă București și contra cost.
Accesul în salon este posibil în trei situații:
- dacă pasagerul are o invitație oferită de compania aeriană cu care călătorește;
- dacă este titularul unui card premium eligibil emis de o bancă din România și îndeplinește condițiile de acces;
- dacă achită taxa de acces direct la recepția lounge-ului.
Pentru pasagerii care aleg ultima variantă, tariful este de 45,76 euro de persoană, sumă care oferă acces în lounge pentru o perioadă de până la 4 ore, conform informațiilor oferite de către aeroport. Rezervarea prealabilă nu este necesară.
Astfel, pentru cei care călătoresc frecvent, un card premium poate fi mai avantajos decât plata individuală a fiecărei vizite, mai ales în condițiile în care o singură intrare în lounge costă aproape 46 de euro.
Ce beneficii ai într-un lounge de aeroport
În majoritatea lounge-urilor, accesul include gratuit băuturi răcoritoare, cafea, ceai, băuturi alcoolice, gustări și mese tip bufet. De asemenea, pasagerii au la dispoziție internet de mare viteză, prize pentru încărcarea dispozitivelor, zone de lucru și spații dedicate relaxării.
În lounge-urile premium, facilitățile pot merge însă mult mai departe. Unele oferă dușuri, camere pentru odihnă, săli de conferință, zone pentru familii, camere de rugăciune și chiar servicii de spa.
Potrivit clasamentului Priority Pass Excellence Awards, cele mai apreciate lounge-uri din lume sunt:
- Vienna Lounge, Aeroportul Viena (Austria) – câștigător global și european;
- Chase Sapphire Lounge by The Club, Aeroportul Internațional Hong Kong;
- Advantage VIP Lounge, Aeroportul Internațional Curitiba Afonso Pena (Brazilia);
- Petra Lounge, Aeroportul Internațional Queen Alia din Amman (Iordania);
- VIP Lounge Aguascalientes, Aeroportul Internațional Jesus Teran Peredo (Mexic).