Într-un interviu cu Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR și președinte al Comisiei de numismatică, am discutat despre cum s-a făcut denominarea, ce efecte economice și sociale a avut și ce lecții a lăsat pentru viitoarea trecere la euro.
Cum a fost stabilit calculul pentru denominare și de ce s-a ales raportul de 1 leu nou = 10.000 lei vechi?
Alegerea 1 RON = 10.000 ROL a fost mai degrabă „igienă monetară” și un pas necesar în vederea creșterii încrederii populației și a partenerilor externi în moneda națională. Legea nr. 348/2004 a fixat raportul, iar BNR l-a calibrat astfel încât prețurile și indicatorii să revină la scări „europene” ușor de citit (cursul a trecut practic de la aproximativ 36.000 lei/€ la aproximativ 3,6 lei/€), cu mărunțiș funcțional (1 ban = 100 lei vechi) și cupiuri aliniate logicii euro (1–5–10–50 etc.).
Renunțarea la patru zerouri a fost o soluție intuitivă pentru public și a redus erorile operaționale. Dincolo de aritmetică, mesajul a fost psihologic și pro-european: „respect pentru mărunțiș”, un leu mai credibil și o „repetiție pentru euro”, care a ancorat așteptările inflaționiste și stabilitatea. În cuvintele folosite la acea vreme de Guvernatorul BNR: „totul se simplifică”.
Motto-ul oficial al denominării, inspirat ales cred eu, este foarte grăitor „Nimic nu se pierde, nimic nu se câștiga. Totul se simplifica.”
De ce credeți că, la aproape două decenii, românii încă mai folosesc în vorbirea curentă „lei vechi” în conversațiile de zi cu zi?
Unele tradiții predomină în timp, uneori pe perioade foarte lungi. Deci răspunsul la întrebarea dumneavoastră este următorul: pentru că limbajul economic are memorie, „milionul” din anii ’90 a rămas o ancoră mentală utilă pentru mulți. Diferența e mai vizibilă generațional și în tranzacțiile informale (piețe, servicii mici), unde referințele vechi oferă repere familiare. În plus, cred că a contat și perioada lungă de coexistență a afișajului dual. Dar, ușor-ușor, „leii vechi” ies din vorbirea curentă, rămânând pur și simplu „lei”.
Cât timp a fost pregătită această măsură și cine a inițiat-o în mod concret: BNR sau zona politică?
Ideea a apărut cu 3 ani înainte, în 2002, când BNR a început analiza oportunității și necesității denominării, a stabilit avantajele si riscurile, a estimat costurile acțiunii și a inițiat primele demersuri. A fost o operațiune derulată în baza Legii nr. 348/2004. Vorbim despre un efort comun, BNR nu putea acționa decât sub prevederi legale clare, iar procesul nu s-a încheiat odată cu punerea în circulație, ci a fost consolidat prin campanii constante de informare și educare a publicului, continuate ulterior. Îndrăznesc să spun că a fost un model de cooperare instituțională, în care expertiza profesioniștilor din BNR a jucat un rol-cheie.
Ce riscuri ar fi avut România dacă ar fi continuat cu leul vechi, fără să treacă prin denominare?
Mai degrabă miza era eficiența de zi cu zi: fără denominare am fi rămas cu o monedă „greoaie”, cu multe zerouri, ușor atipică în comparație cu alte monede europene, expusă la mai multe erori și costuri mai mari în plăți, contabilitate etc. Dacă am fi rămas la leul cu patru zerouri, am fi riscat să ne îndepărtăm de euro și să avem un succes mai redus în ancorarea așteptărilor inflaționiste. Iar în episoade de stres (precum 2008), „leul greu” s-a dovedit mai ușor de administrat.
Spunem acum cu certitudine că denominarea a întărit încrederea piețelor în moneda națională.
Sursă foto: Shutterstock
Cum a fost percepută denominarea de către investitorii străini și instituțiile internaționale? Ne-a ajutat în ceea ce privește aderarea la UE?
Percepția a fost în principal pozitivă: pentru investitorii străini, denominarea a semnalat normalizare și disciplină, „prețuri normale, europene”, risc operațional mai mic, curs comparabil cu regiunea și o ancoră mai credibilă a așteptărilor de inflație. Instituțiile internaționale au privit-o ca parte a procesului dezinflaționist și a modernizării cadrului monetar. Nu a fost o condiție formală de aderare la UE, dar a contat ca instrument de tip „semnal”: un semnal de credibilitate și aliniere la practici europene.
La momentul respectiv, în mai toate țările din regiune se efectuase deja o astfel de operațiune de denominare: Polonia (1995), Croația (1994), Bulgaria (1999), Ucraina (1996), Turcia (2005).
Care credeți că sunt motivele pentru care unele țări au ales să rămână cu bancnote cu foarte multe zerouri?
Îmi este greu să speculez asupra motivelor pentru care alte țări au păstrat denominații cu multe zerouri, probabil unele preferă să se concentreze pe alte reforme și să evite confuziile sau costurile logistice ale unei conversii. Lecția României arată însă că, într-o fereastră bună de oportunitate efortul este justificat, tăierea zerourilor poate aduce claritate și încredere. În cazul nostru, denominarea a marcat încheierea unui ciclu inflaționist și intrarea într-o perioadă de stabilitate sporită.
Care au fost cele mai vizibile efecte economice în anii ce au urmat denominării?
Probabil, cele mai vizibile efecte au fost de „igienă” economică: prețuri și sume lizibile, mai puține erori operaționale, s-a „redat respectul pentru mărunțiș”, iar cursul a devenit imediat lizibil (aproximativ 3,6 lei/€ la 1 iulie 2005). La nivel macro, dezinflația a continuat, iar pentru investitori și instituții a fost un semnal de normalizare și disciplină, corelat cu pregătirea pentru aderarea la UE, ceea ce a ușurat comparabilitatea și raportarea în standarde europene.
Operațional, s-au redus costurile de manipulare a numerarului și riscul de eroare. Ca ordin de mărime, punerea în circulație a noii emisiuni monetare a avut dimensiuni extrem de ample, vorbim de peste 3000 de tone de numerar nou, manipulate la nivelul Tezaurului central pe parcursul anilor 2005 și 2006, echivalentul a circa 1200 de camioane de transport valori aflate în dotarea BNR, sau aproximativ 60 de vagoane cu bani, cat un tren lung de 1 km.
Consider, de asemenea, un efect foarte important al denominării faptul că a ușurat comunicarea politicii monetare și a ancorat mai bine așteptările, mai ales că, începând din 2005, BNR a trecut la o strategie de țintire directă a inflației. Așa cum am arătat mai sus, BNR a gestionat mai ușor episoadele de stres cu o unitate monetară simplificată, iar dialogul cu investitorii a câștigat în claritate și încredere.
Sursă foto: Cristian Popa/BNR
În ce fel trecerea prin denominare a pregătit România pentru viitoarea adoptare a monedei euro?
Denominarea de acum 20 de ani a fost un exercițiu bun și util în vederea adoptării euro (chiar dacă acest moment pare acum în viitorul îndepărtat): dublul afișaj al prețurilor, recalibrarea ATM-urilor/POS-urilor și a tuturor operațiunilor de manipulare a numerarului, actualizarea contabilității și o campanie amplă de informare sunt aceleași exerciții logistice și de comunicare cerute la trecerea la euro. Practic, avem deja un manual după care putem acționa. Denominarea a construit capacitatea tehnică, operațională și psihologică necesară pentru trecerea la euro. A fost și rămâne un exercițiu monetar de succes derulat de Banca Națională a României.
În încheierea discuției noastre profit de ocazie să le mulțumesc celor care au făcut posibilă denominarea. În spatele acestei reușite au stat oameni din BNR, din sistemul bancar și din instituțiile partenere, și multă munca. Pe unii i-am cunoscut, pe alții nu am avut privilegiul, dar toți au lucrat cu rigoare, pasiune și profesionalism. Cu câțiva chiar am vorbit înaintea discuției cu dumneavoastră, au realizat ceva ce va rămâne bine întipărit în istoria monetară a României: denominarea. Au transformat o operațiune tehnică într-un exercițiu reușit de încredere publică și au lăsat în urmă un sistem mai bun, mai eficient și o ancoră de credibilitate pentru economie.
