Într-unul dintre interviurile Future Banking Summit 2026 despre evoluția pieței plăților din România în 2026, reprezentantul Mastercard a vorbit despre adoptarea noilor tehnologii, schimbarea rolului băncilor și folosirea datelor de către comercianți.
Cum se vor schimba plățile online până în 2030: AI-ul ar putea face cumpărături în locul consumatorilor
Una dintre cele mai importante transformări anticipate de Mastercard până în 2030 este extinderea utilizării inteligenței artificiale în procesul de cumpărare. Schimbarea este asociată conceptului de agentic commerce, prin care agenții AI pot participa la procesul de achiziție a produselor, inclusiv la finalizarea cumpărăturilor.
„Îl vedem deja întâmplându-se, dar îl vedem în cazuri izolate, nu la scară largă. Și atunci cred că, până în 2030, îl vom vedea la scară largă”, a declarat Ștefan Toderiță, Head of Sales, Mastercard România.
Reprezentantul Mastercard consideră că schimbările de comportament ale generațiilor tinere reprezintă unul dintre argumentele pentru extinderea acestui fenomen. Acesta a invocat un studiu potrivit căruia 80% dintre adolescenți folosesc inteligența artificială pentru a căuta produse, iar un sfert dintre ei s-ar simți confortabil să lase AI-ul să finalizeze achizițiile.
Transformările anticipate pentru comerțul electronic nu se limitează însă la utilizarea agenților AI. O altă schimbare importantă vizează eliminarea necesității de a introduce manual datele cardului atunci când facem cumpărături online.
„Spuneam mai devreme, referitor la plățile online, că nu vom mai introduce manual numărul cardului. Acesta este un lucru pe care ni l-am asumat și care se va întâmpla”, a precizat reprezentantul Mastercard.
Totuși, extinderea cumpărăturilor asistate de inteligența artificială nu înseamnă dispariția numerarului, a conturilor bancare sau a celorlalte metode de plată. „Este vorba doar despre faptul că experiența se transformă”, a explicat Toderiță.
În opinia sa, cele mai mari schimbări vor avea loc în comerțul online, în timp ce în magazinele fizice evoluția va fi determinată în principal de creșterea utilizării metodelor de plată deja existente.
Ce trebuie să facă magazinele online pentru a vinde produse prin intermediul inteligenței artificiale
Extinderea conceptului de agentic commerce ar putea schimba și modul în care comercianții își organizează datele despre produse. Potrivit lui Ștefan Toderiță, companiile trebuie să se pregătească pentru o piață în care informațiile vor trebui să fie accesibile nu doar consumatorilor, ci și sistemelor de inteligență artificială.
„Comercianții își folosesc datele pentru a înțelege profilul cumpărătorului, dar aceste date trebuie să fie ușor de citit și de modulele de inteligență artificială, fie că vorbim despre cele existente sau despre cele viitoare”, a explicat acesta.
Sistemele AI trebuie să poată interpreta informații precum numele produsului, descrierea, fotografia, prețul, disponibilitatea și stocurile. Astfel, datele devin importante atât pentru înțelegerea comportamentului consumatorilor, cât și pentru creșterea vânzărilor.
Dincolo de pregătirea pentru agentic commerce, datele pot ajuta companiile să identifice noi piețe de extindere. Mastercard poate contribui prin soluții de data enrichment și data enhancement, care presupun completarea informațiilor deținute de comercianți cu date suplimentare, utile inclusiv pentru evaluarea potențialului comercial al unor zone geografice.
Cum se schimbă rolul băncilor într-o piață în care plățile sunt integrate în experiența de cumpărare
Dacă în trecut plata reprezenta ultimul pas al unei tranzacții, în prezent aceasta devine tot mai integrată în procesul de achiziție. În acest context, Ștefan Toderiță consideră că băncile trebuie să accepte faptul că relevanța lor nu mai depinde exclusiv de vizibilitatea brandului în momentul efectuării plății. Consumatorii sunt interesați în primul rând să finalizeze cât mai simplu achiziția, indiferent de interfața utilizată.
„De fapt, eu văd rolul băncilor în viitor ca fiind acela de a oferi încredere. Pentru că, la finalul zilei, este vorba despre bani”, a precizat el.
Una dintre principalele provocări este combaterea fraudelor fără complicarea experienței utilizatorului. Instituțiile financiare trebuie să găsească un echilibru între securitate și rapiditatea tranzacțiilor, fără să introducă „20 de pași suplimentari în experiența clientului”.
„Este o întrebare aproape filozofică: cum fac să ofer o experiență 100% sigură, impenetrabilă, dar în același timp rapidă?”, a declarat reprezentantul Mastercard.
În opinia sa, analiza datelor și inteligența artificială pot ajuta băncile să identifice situațiile în care sunt necesare verificări suplimentare, contribuind atât la îmbunătățirea experienței de plată, cât și la reducerea riscului de fraudă.
Plățile digitale în România: decalajul dintre orașe și mediul rural continuă să crească
În timp ce noile tehnologii ar putea transforma comerțul online, România se confruntă în continuare cu diferențe importante în adoptarea plăților digitale.
Potrivit lui Ștefan Toderiță, piața locală a evoluat semnificativ, de la tranziția către plățile cu cardul și contactless până la utilizarea telefoanelor, a plăților biometrice, a passkeys, a portofelelor electronice și a soluțiilor precum Click to Pay, Apple Pay și Google Pay.
Adopția acestor tehnologii nu este însă uniformă. „Vedem o adopție foarte mare în mediul urban, în special în orașele mari, și o adopție scăzută a acestor metode digitale în mediul rural sau în orașele mici”, a declarat Toderiță, avertizând că decalajul continuă să crească.
În ceea ce privește barierele din calea extinderii plăților digitale, reprezentantul Mastercard nu consideră că infrastructura sau costurile de acceptare reprezintă principalele probleme. El susține că România are printre cele mai mici costuri de acceptare a plăților electronice.
O provocare mai importantă este nivelul competențelor digitale. Toderiță subliniază că doar unul din trei români are competențe digitale de bază, comparativ cu trei din patru cetățeni ai Uniunii Europene.
„Cred că provocarea este cum facem ca, atât pentru oameni, cât și pentru comercianți, plățile digitale să devină o normalitate”, a explicat acesta.
Pentru consumatori, este importantă înțelegerea avantajelor plăților digitale față de numerar, în timp ce comercianții trebuie să conștientizeze beneficiile încasărilor direct în cont, inclusiv din perspectiva siguranței.
Future Banking Summit este un eveniment FutureBanking.ro, organizat de IC Events, Main Partner Visa, Gold Partners Evrotrust, fme Romania, Data Core Systems, Qoobiss, Entrust, Mastercard, Matricia, DoAff, FIS, Wonderful AI, COMARCH, BCR, Silver Partners ING Bank, Filip & Company, AUSTRIACARD Holdings, BLIK, Mediatel Data, Zitec, Nexent Bank, Namirial, Imobiliare.ro Finance, CEC Bank, NetApp by ALEF, Dendrio, SelfPay, Quadient, Adastra, CEC Bank, certSIGN, Easy Print Services, Salt Bank, Sponsors UniCredit Bank, Banca de Investiții și Dezvoltare (BID).