OTP Bank România continuă strategia de dezvoltare digitală a portofoliului, prin lansarea unui canal 100% digital pentru contractarea produselor OTP Bank. Primul produs disponibil prin acest canal este Pachetul LeZero, care conține cont curent în lei, card de debit Mastercard, Internet și Mobile Banking cu costuri zero pentru utilizator, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare contractării acestui pachet.

Lansarea canalului digital pentru achiziția de produse OTP Bank reprezintă o etapă importantă a strategiei Apollo, prin care banca urmărește dezvoltarea prezenței pe piața locală. Pachetul LeZero poate fi solicitat și obținut acum și 100% online, precizeaz

„Strategia de dezvoltare a OTP Bank include în aceeași măsură extinderea prezenței fizice în teritoriu, cât și creșterea continuă în mediul digital. Recent am inaugurat un nou concept de agenție, de tip cashless, iar acum venim în întâmpinarea clienților cu o soluție modernă și actuală, care include principalele instrumente de digital banking utilizate zi de zi. LeZero este astfel primul produs care poate fi contractat integral digital și deschide calea pentru noi instrumente pe care le pregătim pentru clienții noștri”, a declarat Roxana Hidan, Director General Adjunct, Coordonator al Diviziei Retail în cadrul OTP Bank România.

Pachetul LeZero: cum se deschide contul și care sunt condițiile

Pachetul LeZero, cu cont curent în lei, card debit Mastercard, Internet și Mobile Banking poate fi deschis în cinci pași:

  • Identificarea online, pentru care sunt necesare o fotografie a cărții de identitate și un selfie;
  • Completarea informațiilor de ordin financiar;
  • Confirmarea pachetului ales și furnizarea adresei de livrare a cardului;
  • Apel video pentru confirmarea identității și obținerea certificatului digital calificat Certsign;
  • Semnarea contractului, electronic.

Costul pachetului este zero pentru utilizator dacă acesta încasează cel puțin 1.200 lei lunar în orice cont curent deschis la OTP Bank și efectueză cel puțin o plată pe lună cu cardul de debit deținut în cadrul pachetului sau prin serviciul OTPdirekt. De asemenea, clienții noi ai băncii, care nu au avut anterior un cont curent deschis la OTP Bank și care achiziționează Pachetul LeZero până la finalul acestui an, pot primi un bonus de până la 10% cashback din suma tranzacțiilor realizate cu cardul de debit Mastercard, în limita a 50 de lei lunar, respectiv 600 lei în primul an, conform Regulamentului campaniei disponibil la www.otpbank.ro/campanie-LeZero.

Creșterea utilizării acestor servicii este evidentă, având în vedere că la finalul lunii august volumul tranzacțiilor digitale realizate de clienții persoane fizice ai băncii a ajuns la 92% din total.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri